Candidatură la prezidențiale aproape sigură: Hillary Clinton și-a instalat sediul de campanie la New York

Candidatură la prezidențiale aproape sigură: Hillary Clinton și-a instalat sediul de campanie la New York

Hillary Clinton nu și-a anunțat încă în mod oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2016 din SUA, însă a închiriat deja un cartier general de campanie la New York: două etaje dintr-un imobil de birouri moderne, în Brooklyn, informează AFP.

Site-ul Politico a pus capăt ieri speculațiilor privind amplasarea cartierului general al campaniei electorale a probabilei candidate democrate, precizând că Hillary Clinton a semnat un contract de închiriere într-un imobil situat într-un cartier tânăr și în trend, plin de “hipsteri”.

Adresa exactă este Pierrepont Plaza nr.1, în cartierul general Brooklyn Heights, nu departe de extrem de vizitatul Pod Brooklyn, ce oferă priveliști extrem de frumoase asupra cartierului Manhattan.

Vecinii fostei secretare de Stat din acest imobil de 19 etaje, situat în vecinătatea drumuri express, a mai multor linii de autobuz și metrou, vor fi, în mod concret, banca Morgan Stanley și sediul Tribunalului de District și din New York.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numeroși observatori estimează că Hillary Clinton își va anunța candidatura în următoarele săptămâni, dar în cursul acestei luni. Și asta pentru că legea electorală americană obligă un candidat să își anunțe candidatura după cel mult 15 zile de la debutul oricărui tip de acțiune electorală.