Editura Evenimentul si Capital

CANDIDAT SURPRIZĂ pentru șefia PNL. Un vechi liberal revine în PRIM PLAN

Autor: | | 1 Comentarii | 1642 Vizualizari

După retragerea prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu (ex-PDL) din cursa pentru președinția PNL, doar doi vechi liberali rămăseseră în cursă, Ludovic Orban și Cristian Bușoi. Totuși, un alt vechi liberal a decis, ieri, să intre în competiție. Este vorba despre prim-vicepreședintele PNL Sector 2. Viorel Cataramă a declarat, pentru EVZ, că a luat hotărârea în urma rezultatelor unui sondaj din care reiese că 57% dintre repondenți susțin ideile sale cu privire la eliminarea ajutoarelor sociale pentru cei care nu muncesc, privatizarea învățământului și a sistemului de sănătătate.

"Decizia de a candida am luat-o ieri, în momentul în care am aflat rezultatul unui sondaj național al Avangarde al lui Marius Pieleanu, nu unul în interiorul PNL, și anume că 57% dintre cei care se declară de centrul dreapta sau de dreapta susțin moțiuniunea mea care prezintă idei precum anularea ajutoarelor sociale, privatizarea sistemului de educație și cel medical", a declarat, Cataramă, pentru EVZ.

Viorel Cataramă a mai precizat, pentru EVZ, că a reușit să strângă cele 35 de semnături din partea membrilor PNL necesare depunerii moțiunii și că va avea și susținerea a cel puțin 10 filiale pentru ca moțiunea să poată fi validată. 

Pe 8 aprilie, la alegerile pentru PNL București, Viorel Cataramă a prezentat moțiunea politică, intitulată "PNL: singura forță politică autentică de centru-dreapta din România", realizată de organizația liberală din Sectorul 2, condusă de Anca Boagiu.

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă, a propus atunci privatizarea spitalelor şi a învăţământului superior, afirmând că nu e normal ca românii să plătească, timp de şase ani, studiile unui viitor medic, care să plece imediat în străinătate.

"Propunerea noastră este de privatizare integrală a învăţământului superior în România, să nu mai existe niciun fel de învăţământ superior subvenţionat. De ce trebuie să plătim noi din banii noştri studiile unui viitor medic timp de şase ani, ca să plece imediat în străinătate. Deci tot învăţământul superior ar trebui privatizat, inclusiv parţial învăţământul mediu şi învăţământul primar. În domeniul sănătăţii, degeaba facem 3500 de euro salariul medicilor, dacă, în continuare, la o operaţie se folosesc de o sută de ori mai multe tampoane decât sunt necesare, dacă se cumpără utilaje sau aparate de 10 milioane de euro care stau nefolosite", a spus în timpul şedinţei, de pe 8 aprilie, în care a fost reales Cristian Bușoi, președinte al PNL București.

Liberalul a adăugat că propune privatizarea tuturor spitalelor, cu excepţia situaţiilor de urgenţă.

Cristian Buşoi, care candidează la rândul său pentru funcția de președinte al PNL la Congresul din 17 iunie, a ţinut să precizeze atunci că discursul lui Viorel Cataramă nu este un document asumat de organizaţia din Capitală a PNL şi că o parte din temele prevăzute în "Moţiunea cataramă: ar fi "cam extreme". Cu toate acestea, Buşoi a punctat că ar fi de acord cu anumite măsuri din moţiunea prezentată de Cataramă, cum e votul electronic.  

Ludovic Orban își va depune moțiunea de candidatură la președinția PNL, luni, la ora 11.00, la sediul partidului. La ora 15.00 și contracandidatul său, Cristian Bușoi, își va depune moțiunea, tot la sediul PNL.

Viorel Cataramă declara pe 10 aprilie pentru EVZ că nu este interesat să intre în competiția pentru șefia PNL. 

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate