Editura Evenimentul si Capital

Când viaţa are gust de prăjitură

f6f4344a8d6d7bd9c26d3d7ae2ae6702
Autor: | | 4 Comentarii | 0 Vizualizari

Tradiţia desertului de duminică preparat în propria bucătărie pierde lupta cu shoppingul de dulciuri, luate de-a gata din laboratoarele de patiserie sau cofetărie.

Până şi cele mai harnice gospodine au renunţat să petreacă ore în şir în bucătărie frecând creme şi cocând blaturi pufoase, cu un ochi la ceas şi cu altul la cuptor. Nu-şi mai asumă riscul de a nu le creşte sufleul, au ales varianta sigură: mult mai simplu e să se aprovizioneze de la cofetării. Cum tradiţia prăjiturii duminicale în familie a rămas vie, românii iau cu asalt cofetăriile la fiecare sfârşit de săptămână. Unii, cei mai mulţi, îşi iau dulciuri la pachet, alţii le servesc la cofetărie. Apetitul românilor pentru dulce ră mâne la cote rezonabile chiar şi în criză. Cofetarii nu se plâng de lipsă de clienţi şi, chiar dacă o prăjitură servită la farfurie costă cel puţin 3,5 lei, zilnic, în cofetării sau pe terase sunt clienţi care ies în cuplu să se delecteze cu ceva bun. „Parcă am abonament” Tinerele soţii sunt cele mai bune cliente ale cofetăriilor. Au prea puţin timp de învăţat bucătăria, pentru că au optat pentru carieră şi prăjituri la pachet. „Noi suntem înnebuniţi după savarine, pe care eu nu am să reuşesc niciodată să le fac. Am încercat de două ori şi nu vreţi să ştiţi ce dezastru a ieşit. Aşa că prefer să cumpăr. Parcă am abonament. În fiecare vineri dupăamiaza trec pe la cofetărie şi iau la pachet”, povesteşte Noemi Radu, 37 de ani, inspector bancar. Unii dintre clienţi au dezvoltat adevărate tradiţii. „De ani buni cumpărăm pentru bunica rol cu frişcă, tort Doboş sau pricomigdale. Sunt deserturile ei preferate, aşa că, de două-trei ori pe săptămână, trec pe la o anumită cofetărie din oraş să le iau la pachet. E un tabiet al ei, din tinereţe”, povesteşte Carmen Negru, o timişoreancă de 32 de ani, care lucrează în resurse umane. „Lumea care munceşte e în război cu timpul” Unii clienţi, prevăzători, comandă din timp torturi dichisite, alţii merg pe mâna cofetarilor care au prins trendul şi pregătesc din timp multe prăjituri de serie: savarine, profiterol, cremeş, doboş sau diplomat. „Dacă de luni până vineri, vindem o anumită cantitate de prăjituri, în zilele de weekend, sâmbăta şi duminica, vindem dublu. Toată lumea care munceşte e în război cu timpul, nu mai ajungem acasă la o oră acceptabilă pentru a putea face şi menaj”, spune Marilena Severin, patroana uneia cofetării din Timişoara, care a început să prepare în laborator prăjiturile tradiţionale de Sărbători. Din anul 1993, a decis să vândă pască, şi oricât de mult îi place să simtă în casă mirosul prăjiturilor de sărbători, ea însăşi se aprovizionează tot de la cofetărie. Reduceri după-amiaza „Vânzarea merge cel mai slab joia şi cel mai bine sâmbăta”, susţine şi omul de afaceri Ovidiu Ciuhandu, care a deschis vara aceasta un magazin specializat pe cofetărie. El şi-a asigurat succesul practicând după-amiaza preţuri reduse, gen „happy hours”, pentru a nu rămâne cu prăjiturile pe a doua zi. Pentru acasă, cel mai des se cumpără prăjituri cu creme uşoare şi decorative sau torturi. Cofetarii mărturisesc că vânzările cele mai mari „pentru acasă” sunt în weekend. Savarina e prăjitura copilăriei pentru mulţi Cel mai mult sunt cerute savarinele şi cremeşul, produsele sărate de patiserie şi torturile. „Savarina e prăjitura copilăriei multora dintre noi şi rămâne un dulce clasic, uşor, pentru că e doar un blat însiropat, cu frişcă, deci în topul noilor preferinţe. Oamenii preferă din ce în ce mai mult prăjiturile „light”, fără creme pe bază de unt sau margarină şi se caută prăjiturile cu fructe”, mai spune Marilena Severin. „Se cumpără pentru acasă savarine, cremeş, dar şi miniprăjituri ori fursecuri. Avem şi prăjitură de casă, din blat, cu nucă şi cremă de unt cu cacao sau ness”, mai povesteşte Diana Bălulescu, con tabila unei cofetării de tradiţie din Timişoara. Dacă pentru deserturi mărunte, clienţii cumpără ce găsesc în vitrinele frigorifice, când vine vorba despre torturi, acestea sunt comandate, de regulă, cu câteva zile în avans. La cofetărie, un tort de 1,5 kilograme costă între 50 şi 55 de lei. „Tortul de acasă nu va fi niciodată la fel de bun ca al nostru. De aceea avem comenzi tot timpul. Gustul e diferit, iar aspectul face diferenţa. Nu poţi decora acasă un tort aşa cum îl face specialistul cofetar”, spune Bălulescu. Cofetarii s-au aliniat la cerere: pentru că în Timişoara e grupată cea mai numeroasă comunitate ita liană, s-au specializat şi în preparate cu specific: tiramisu, millefoglie, tartaruga. "Noi suntem înnebuniţi după savarine, pe care eu nu am să reuşesc niciodată să le fac. Am încercat de două ori şi nu vreţi să ştiţi ce dezastru a ieşit. Aşa că prefer să cumpăr.", Noemi Radu, inspector bancar, 37 de ani TREND Sfaturi în bucătărie găsite pe bloguri O categorie aparte de tineri e a celor care ţin morţiş să coacă prăjituri în cuptorul de acasă. Sunt pasionaţi de gătit şi, pentru că simt nevoia să arate că gospodinele adevărate nu au dispărut încă de tot, au conceput bloguri culinare unde postează, în timp real, etapele prin care trec cu prăjitura lor. Hermine Ungureanu, o timişo reancă de 30 de ani, preferă „să bucătărească” dulciuri pentru soţul şi fiul ei. Principalul motiv, pe lângă faptul că îi place pur şi simplu să o facă, e că aşa se asigură că nu le dă aditivi sau E-uri. „Prăjiturile sunt pasiunea mea, iar mirosul lor în casă nu se compară cu nimic”, mărturiseşte tânăra. Blogul personal de delicatese http://gatestecuherminesialex.blogspot.com l-a conceput în urmă cu câţiva ani. „În primul rând am vrut să am reţetele mele preferate strânse într-un loc, şi nu în 10 cărţi de bucate sau reviste. În al doilea rând, am vrut să împart cu alţii”, explică ea. Hermine spune că mulţi tineri învaţă să gătească citind blogurile culinare. Şi nu doar fete. „Colegi de serviciu ai fratelui meu mi-au transmis că, de multe ori, i-am scos din impas când nu ştiau ce să gătească. E păcat că blogurile culinare nu prea sunt băgate în seamă. La concursurile de bloguri nu există secţiunea culinar, deşi aceste bloguri au trafic imens. De exemplu, blogul http://gospodini.blogspot.com are un trafic impresionant (în momentul discuţiei erau on-line 84 de vizitatori - n.r.)”, povesteşte bloggeriţa. Tânăra recomandă şi alte bloguri culinare „prietene”: http://ala-cooking.blogspot.com, http://savalaura.blogspot.com, http://cuinabanateana.blogspot.com. PRĂJITURĂ CU MĂMĂLIGĂ „Cevadulce”, desertul care reflectă specificul culinar românesc Emanuel Ciocu, un tânăr ardelean mutat la Bucureşti, găteşte dintotdeauna cu pasiune. Prima prăjitură a copt-o în clasa a cincea. A ajuns jurnalist, apoi scriitor, a avut un restaurant în Capitală, iar acum e editorul site-ul culinar www.cevabun.ro şi inventatorul „prăjiturii naţionale”. „Era o obsesie mai veche. Mă obseda ideea să găsesc un desert care să reflecte cât mai bine, măcar la nivel de ingrediente principale, specificul românesc. Nu prea avem multe prăjituri originale, spre care să arătăm cu degetul şi să zicem că sunt ale noastre şi doar ale noastre”, explică Emanuel. Aminteşte deserturile cu conotaţii ritualic ortodoxe, precum coliva, cozonacul sau pasca, dar e de părere că sunt, la fel ca ortodoxismul, de origine slavă. După un model din 1939 „Voiam ceva mai original şi mai apropiat de spiritul locului şi mă gândeam că, dacă mămăliga este baza de ceva vreme, prăjitura trebuie să fie din mălai. Există un desert ţărănesc, din mălai cu iaurt, dar e frust şi se întăreşte repede. Se face scândură în câteva zile. Mai găsisem un desert pe bază de mălai, într-o carte din 1939, un soi de budincă dom nească. Ideea mea era să le adaptez vremurilor şi cerinţelor con temporante, să aibă gust, pre s tanţă, culoare”, îşi destăinuie el „tainele”. „Am făcut mai multe teste. Primul, destul de nefericit. Era o versiune locală a flanului spaniol. O cremă caramel coaptă în formă. Evident, din mămăligă. Era prea tare, nu avea prestanţă şi gust suficient de interesant. Atunci am redus cantităţile de mălai şi am adăugat macul. Efectul dintre granula de mălai şi cea de mac, textură şi culoare e mult mai potrivit. E cremoasă, aromată, cu note citrice pronunţate”, povesteşte el. Acum pune la cale un derivat fără mac, servit cu un sos din vin cu miere şi fructe de pădure. Cât priveşte numele desertului, Emanuel mărturiseşte: „Mă gândeam să fie unul popular. Cel mai popular. Adică «cevadulce», scris legat, ca să facă diferenţa dintre obiectul dorinţei şi prăjitură”. „Filosofia mea e că tot ce se întâmplă în bucătărie, că e sau nu artă, rămâne cea mai onestă preocupare a omului. Pentru că nu-ţi poţi minţi stomacul. De asemenea, e cel mai constant sentiment: dragostea vine şi se duce cu vârsta, dar dragostea pentru mâncare rămâne”, conchide el.

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Viata

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate