Când războiul se vede din propria cameră... | VOCILE DREPTEI

Acum câteva sute de ani îţi trebuiau multe zile pentru a ajunge dintr-un loc într-altul. Dintr-o provincie într-alta. Drumurile erau proaste, mijloacele de transport rudimentare, erai nevoit să schimbi des şi luxul nu intra în preţ. Astăzi, aceeaşi distanţă o parcurgi în câteva ore sau în câteva zeci de minute.

Timpul pierdut pentru a traversa o zonă oarecare din Franţa sau Marea Britanie în vremurile premoderne este echivalent cu timpul pierdut pentru traversarea dintr-un capăt într-altul al lumii în zilele noastre. Acum este mult mai uşor să comunici cu cineva aflat la mii de kilometri decât era pentru X să comunice cu Y din satul sau oraşul vecin. Distanţele înghiţite cu generozitate de tehnologia modernă nu sunt singurele facilităţi de care dispunem. Observăm o tensiune care s-a acumulat la nivel global şi care produce mici descărcări, mai ales în ultimii ani.

Plăcile geopolitice au început să se pună în mişcare şi să se ciocnească, producând seisme. Fie că vorbim de criza ucraineană – de fapt, o reluare a conflictului dintre americani, europeni şi ruşi, între două sisteme antagonice şi cu oferte diferite – de ceea ce se întâmplă în Asia de Sud-Est între Japonia şi China ( o amintire dureroasă, rămasă din timpul războaielor sino-japoneze de la sfârşitul secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX. De asemenea, memoria istorică nu poate trece uşor peste atrocităţile comise de japonezi, alimentând sensibilitatea chineză ) sau de Cercul de Foc al animozităţilor reprezentat de Orientul Mijlociu, istoria se mişcă cu rapiditate şi pune la încercare actuala configuraţie de putere la nivel mondial.

Odată cu ascuţirea luptelor şi apariţia a noi focare pe hartă s-au înmulţit şi tragediile individuale sau colective, s-au multiplicat excesiv crizele umanitare, ştirile despre atentate fiind recurente şi intrând în peisajul cotidian. Numărul morţilor rezultaţi în urma conflictelor armate a crescut cu peste 20% în 2014 în raport cu 2013. Iar tehnologia modernă facilitează apropierea noastră de epicentrul acestor războaie. Avem imagini brute, avem filmări needitate şi senzaţia de participare este mult mai acută, mai accentuată. Sensibilitatea este stimulată şi reacţiile sunt pe măsură. Citind ştiri telegrafice, expeditive dintr-un ziar de-acum 80 sau 85 de ani despre 74 de morţi în nu ştiu ce explozie nu produce reacţii proporţionale cu tragedia în sine.

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Privind imaginile unui astfel de carnagiu, datele se schimbă complet. Să vezi clădirile dărâmate, sângele stropind haotic pereţii, supraveţuitori acoperiţi de praf şi plimbându-se ca nişte năluci, neînţelegând ce li s-a întâmplat...creează o apropiere, o solidaritate şi empatie minime. Desigur că nu îi cunoşti efectiv. Sunt atâţia oameni care se nasc, trăiesc şi mor, şi pe care nu îi vei întâlni niciodată, nu vei şti de existenţa lor ( nici ei de a ta ) dar nu mai poţi privi totul fără emoţii, ca şi cum ai citi o simplă ştire aflată în josul unei pagini de ziar, trecută la index. Astfel că războiul din Ucraina, Siria, Irak sau Yemen este mult mai aproape decât este în realitate. Se află la sute şi mii de kilometri, dar tehnologia îl aduce lângă tine, în propria cameră, pe propriul monitor. Participarea este minimă, indirectă, dar există.

Înainte, omul vedea moartea manifestându-se doar în aria sa de deplasare, acum se poate observa în diferite puncte de pe glob în decurs de câteva minute. În superba piesă de teatru Starea de asediu – scrisă de Albert Camus – Ciuma îşi revendică superioritatea asupra divinităţii cu argumentul morţii logice, coerente. Oamenii mureau doar de ciumă şi în ordine, exista o listă care stabilea cine murea şi în ce moment. Desigur, în realitate, moartea este mult mai capricioasă. Astfel că ajungem la moarte ca simbolistică; şi nu numai că este mai vizibilă, dar ne dă posibilitatea de a alege, de a fi selectivi. Are valori diferite şi semnificaţii diferite.

Un şef de stat sau un lider important are parte de mai multă atenţie atunci când moare decât un cetăţean oarecare. Şi între lideri există o ierarhie. Unul aflat la cârma unei ţări mici din Pacificul de Sud nu are privilegiul recunoaşterii aşa cum ar avea un conducător dintr-un stat considerat important. Apoi, moartea unui ( exemplu aleatoriu ) american are impact diferit faţă de cea a unui botswanez.

De asemenea, uciderea celor 17 francezi în atentatele din ianuarie a avut parte de o acoperire şi un val emoţional cu mult mai mari decât uciderea celor peste 140 de cetăţeni în atentatul produs la o moschee din Yemen acum câteva săptămâni. Şi vorbim de aceleaşi două principii – moarte şi om – dar ele sunt aplicate diferit. Este interesantă această ierarhie a morţii. Dar există şi un mare avantaj, în ciuda tuturor apropierilor, ierarhiei şi selecţiei...reprezintă singurul moment în care eşti egalul lui Camus, Cioran sau Eliade.