Când este ultima zi în care poţi plăti taxele şi impozitele locale fără penalităţi

Când este ultima zi în care poţi plăti taxele şi impozitele locale fără penalităţi

Contribuabilii din Sectorul 1 care nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale o mai pot face până în date de 30 septembrie. Cei care le vor achita după această dată vor suporta penalități de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor principale, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, se arată într-un comunicat trimis de Primăria Sectorului 1.

Potrivit comunicatului, 70% dintre persoanele fizice care locuiesc în Sectorul 1 şi-au plătit taxele şi impozitele, adică 121.588 de contribuabili, iar suma încasată Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale se ridică la 41.629.335 lei.

În vederea reducerii birocraţiei şi a eliminării cozilor de la casieriile Direcţiei Generală de Impozite şi Taxe Locale, primăria pune la dispoziţia contribuabililor mai multe modalităţi prin care îşi pot plăti dările: plata electronică prin internet banking, plata cu cardul și plata online prin ghiseul.ro.

Potrivit comunicatului, anului trecut 10% din plata cu cardul la nivel național a taxelor și impozitelor locale s-au realizat la Primăria Sectorului 1. Printre avantajele enumerate de care persoanele fizice pot beneficia, prin utilizarea metodei de plată cu cardul, sunt: confort, rapiditate și independență geografică și temporală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Plata cu cardul se poate face total sau parţial, la fel ca în cazul în care se plăteşte cu numerar şi nu se percepe comision suplimentar la efectuarea tranzacţiei. Pe lângă taxe şi impozite, cetăţenii îşi pot plăti şi amenzile contravenţionale, doar pe baza datelor din procesul verbal. Se acceptă la plată următoarele tipuri de card, indiferent dacă sunt carduri emise de bănci româneşti sau bănci străine: Carduri ce poartă marca VISA - Visa Classic Card, Visa Premier Card (Golden Card), Visa Business Card; Carduri ce poartă marca Eurocard/Mastercard - Mass Card, Gold Card, Business Card, Signia Card.

Contribuabilii care doresc să plătească impozitul prin internet trebuie să aibă un cont de internet banking deschis la orice bancă din care să facă un virament bancar, în lei, din contul propriu în contul IBAN asociat tipului de impozit pe care îl are de achitat. Contul IBAN al Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 poate fi identificat consultând site-ul http://www.impozitelocale1.ro/, secţiunea „Lista conturi IBAN”.

Pentru a putea plăti obligațiile fiscale prin www.ghiseul.ro, contribuabililor, persoane fizice și persoane fizice autorizate, înregistrați în baza de date a primăriei le-au fost atribuite credențiale (user și parolă) cu care se vor putea autentifica în vederea efectuării plăților pe site-ul www.ghiseul.ro, se mai arată în comunicat.