Editura Evenimentul si Capital

Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte

4c73cbc5a5991151028c8e4db3dd8545
Autor: | | 26 Comentarii | 0 Vizualizari

"Eşti sigur că vrei să ştii?" este întrebarea medicului oncolog după o serie de analize care ar putea avea un diagnostic crunt. Cancer.

"Este într-adevăr un moment de mare încercare, un moment în care este testată fiecare resursă, un moment în care viaţa pare nedreaptă, un moment în care credinţele, valorile, răbdarea, compasiunea, forţa de a nu renunţa, toate sunt împinse dincolo de orice limită", detaliază psihoterapeutul Laura Radu sentimentele prin care treci atunci când afli un astfel de diagnostic. Medicii oncologi şi psihoterapeuţi încearcă însă să explice că un astfel de diagnostic nu înseamnă o condamnare la moarte şi că depinde cel mai mult de atitudinea pe care o ai în lupta cu boala, pentru că o stare depresivă este de natură să îngreuneze evoluţia tratamentului. Astfel, ajutorul psihologic al unor specialişti îţi poate oferi doza de speranţă de care ai nevoie pentru a îndura tratamentele dureroase, care te sleiesc de puteri. „Acest tip de diagnostic are un impact foarte mare pentru că este o ameninţare la adresa vieţii. Şi atunci, principala afecţiune care apare consecutiv cancerului este modificarea stării emoţionale. Pacientul se poate simţi în diferite moduri. Poate fi speriat pentru că nu ştie ce înseamnă acest diagnostic. Apare starea de incertitudine pentru că nu ştie dacă poate sau nu să fie tratat. Poate fi furios, în sensul: „De ce mi se întâmplă mie?”, „Cu ce am greşit?”. Şi consecutiv, multe alte lucruri, pentru că în funcţie de dispoziţia noastră emoţională relaţionăm cu ceilalţi mai bine sau mai rău”, detaliază Bogdana Bursuc, psiholog clinician. Lipsa ajutorului psihologic te face mai vulnerabil Impactul puternic pe care îl are o astfel de veste asupra psihicului unei persoane este confirmat şi de profesorul Daniel David de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. În opinia sa, diagnosticul afectează psihologic persoanele care au cancer, putând genera tulburări emoţionale (anxietate, depresie) şi de comportament (tulburări de conduită). „Aceste tulburări psihologice pot apoi altera chiar sănătatea pacientului, făcându-l mai vulnerabil la cancerul pe care îl are şi/sau la alt boli. Tocmai de aceea, suportul psihologic este fundamental. El poate ameliora semnificativ condiţia psihologică, care poate favoriza la rândul ei evoluţia somatică a pacientului”, a completat acesta. În cadrul suportului psihologic, pacientul primeşte şi informaţii medicale despre boală şi tratament, cunoaşterea oferind un oarecare control asupra bolii. „Ştiind cu ce te confrunţi şi ceea ce urmează eşti mai puternic. Informaţia securizează”, subliniază Dr. Laura Radu, psihoterapeut specialist în hipnoza clinică, relaxare şi terapie ericksoniana. “Suportul psihologic mobilizează resursele interioare ale pacientului cât şi credinţa, speranţa că se poate face bine, pentru că în faţa incertitudinii nu e niciodată greşit să speri. Ceea ce mobilizează resursele din noi sunt speranţele şi nu certitudinile”, a precizat Laura Radu, unul dintre medicii din cadrul Fundaţiei Renaşterea care oferă ajutor psihologic bolnavilor de cancer de la Fundeni. Relaţia medic-pacient este esenţială Asistarea bolnavului de cancer trebuie văzută dintr-o perspectivă multidisciplinară pentru că nu este suficient ca acesta să asiste la o serie de întâlniri cu un grup de suport psihologic pentru bolnavii de cancer. El are nevoie şi de o comunicare eficientă cu medicul, pentru că foarte multe griji sau probleme emoţionale sunt declanşate de modul în care decurg investigaţiile, tratamentul. „Dacă acestea sunt transmise într-un mod nepotrivit, atunci, emoţional, el suferă foarte mult, iar grupul de suport nu are forţa necesară pentru a gestiona aceste probleme. Tocmai de aceea, opinia medicului atârnă foarte greu. Modul în care comunică medicul poate influenţa atitudinea bolnavului într-un mod pozitiv sau negativ”, este de părere Bogdana Bursuc. Relaţia medic-pacient este o componentă cheie în procesul terapeutic. Ea poate favoriza, spre exemplu, aderenţa la tratament, ceea ce este fundamental pentru tratamentul cancerului, care adesea este pe termen lung. Însă, fiecare pacient are ritmul său de vindecare, la care ar trebui să participe o întreagă echipă formată din medici, chirurgi, psiholog, asistenţi medicali, îngrijitori, dar cea mai importantă este comunicarea medic-pacient. Cu toate acestea, preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, susţine că medicii au uitat de partea umanistă  a actului medical. „Se spune că medicina este o ştiinţă, un act tehnic, dar uităm că misiunea trebuie să fie antropologică. Se vorbeşte foarte mult în ultima perioadă, dar nu se aplică, despre abordarea holistică, o echipă care trebuie să se ocupe de pacient în integralitatea sa, nu pe bucăţele. Acum prin supraspecializări unul se pricepe numai la cap, altul numai la torace, altul numai la membrele inferioare, dar nu mai avem acea medicină internă sau chirurgie generală care putea aborda în integralitatea. Nu ştiu dacă este bine sau rău, dar nu am văzut rezultate spectaculoase prin supraspecializare, dar am văzut rezultate când pacientul este abordat în întregime şi nu pe părţi”, sugerează Astărăstoae. Studiile indică necesitatea ajutorului psihologic În prezent, la nivel internaţional, se remarca o conştientizare a implicării factorilor psihologici în diverse maladii, cum ar fi cancerul. În România, însă, pacienţii îşi dau seama că tratamentul administrat nu este suficient pentru a face faţă schimbării dramatice care are loc în viaţa lor. Deoarece diagnosticul şi tratamentul cancerului presupun experienţe stresante, numeroase studii au validat ideea că un procent ridicat, între 40 şi 80% dintre pacienţi, manifestă anxietate sau depresie clinică, familiile lor fiind la rândul lor influenţate negativ de situaţia apărută. Aceasta stare subliniază necesitatea unor intervenţii psihologice realizate de către personal specializat, dar şi o instruire adecvată a tuturor cadrelor medicale ce intră în contact cu bolnavii de cancer. În absenţa unor efecte secundare negative din partea intervenţiilor psihologice, merită în acest moment utilizarea lor în demersul terapeutic? Studii efectuate în America de Nord arată că răspunsul la întrebare este „DA” (inclusiv studiul realizat la Mount Sinai School of Medicine, co-autor prof. Daniel David, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj). Mai mult, un experiment realizat în Germania, citat de Adrian Andreescu în revista Psihosomatica în iulie 2008, arată că la 10 ani de la intervenţia chirurgicală pentru cancer gastrointestinal, 21 % din pacienţii care au beneficiat şi de suport psihologic pe durata spitalizării (7-8 ore în total /pacient) erau în viaţă faţă de 9% din cei ce au efectuat doar intervenţia chirurgicală. Astfel, o zi de muncă a unui psihoterapeut a dublat şansele ca respectivul pacient să fie în viaţă peste 10 ani. Mâine puteţi citi pe www.evz.ro povestea unei românce din Canada care a urmat un program de consiliere psihologică pentru bolnavii de cancer şi care a reuşit să trăiască mai mult decât estimau medicii. CITIŢI ŞI: Cum înveţi să trăieşti cu cancerul Anca Parghel: "Voi rezista şi voi învinge" Bolnavii de cancer nu primesc ajutor psihologic A descoperit viaţa după diagnoscticul de cancer

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Dezbatere evz.ro

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate