CAMPIONATUL MONDIAL. Asalt final pentru titlul mondial

CAMPIONATUL MONDIAL. Asalt final pentru titlul mondial

După două zile de respiro, spectacolul Campionatului Mondial revine, astăzi și mâine, cu bătăliile pentru un loc în careul de ași.

Sferturile de finală programează trei meciuri foarte echilibrate și un duel care, la prima vedere, este total disproporționat. Astăzi, la Rio de Janeiro, de la ora 19.00, pe „Maracana”, va avea loc un meci al marilor orgolii, între două națiuni ce nu s-au simpatizat niciodată.

Brazilia tremură în fața columbienilor

Germania și Franța se reîntâlnesc la turneul final, după „șocurile” din 1982 și 1986. În ambele situații, nemții au învins, iar duelul de astăzi va fi încins de miza uriașă: calificarea în semifinale. Seara, Brazilia, țaragazdă, va trebui să-și dovedească superioritatea în fața Columbiei, una dintre cele mai solide naționale de la acest Mondial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spre deosebire de echipa din „Țara Cafelei”, care a remizat în două dintre cele patru meciuri disputate până acum, reprezentativa antrenată de Jose Pekerman nu a avut milă de niciun adversar și a bifat patru succese. Mâine, în primul joc al zilei, Argentina înfruntă Belgia, într-o reeditare a uneia dintre semifinalele Mondialului din 1986. În Mexic, „pumele” s-au impus datorită lui Diego Armando Maradona, acum, toată suflarea din „Țara Tangoului” așteaptă ca Lionel Messi să mai sclipească încă o dată. Ultimul loc în „optimi” va fi adjudecat de Olanda sau de Costa Rica.

Batavii sunt vicecampioni mondiali en-titre și par net favoriți în fața naționalei din America Centrală. Costaricanii sunt marea supriză de până acum și sunt deciși să arate că nu au epuizat minunile pe care le-au înfăptuit în Brazilia.

Sferturi de finală

Astăzi

Franța – Germania Ora 19.00, TVR 1 Brazilia – Columbia Ora 23.00, TVR 1

Mâine

Argentina – Belgia Ora 19.00, TVR 1 Olanda – Costa Rica Ora 23.00, TVR 1

Cupa Mondială FIFA 2014 Brazilia, pe evz.ro. Cititorii evz.ro vor avea posibilitatea să urmărească tot ce ține de competiția FIFA World Cup Brazil, într-o categorie specială a site-ului nostru aflata în secțiunea SPORT.

AICI puteți să aflați PROGRAMUL MECIURILOR de la Cupa Mondială 2014, SCORURI Campionatul Mondial 2014, STIRI de la Cupa Mondială din Brazilia și REZULTATE meciuri Cupa Mondială 2014.