Campania pentru „Cumințenia Pământului” - un fiasco total. Proprietarii se pregătesc să dea în judecată statul

Campania pentru „Cumințenia Pământului” - un fiasco total. Proprietarii se pregătesc să dea în judecată statul

Readucerea în patrimoniu a sculpturii lui Brâncuşi a fost un eşec de răsunet. În schimbul operei „Cumințenia Pământului”, statul trebuia să plătească suma de 11 milioane de euro. Guvernul a alocat cinci milioane de euro din buget, restul, de şase milioane, fiind aşteptat de la români prin subscripție publică.

 După patru luni de campanie, autoritățile conving doar 100.000 de români să se implice şi adună doar 1 milion de euro. De atunci, unii oficiali se străduiesc, prin tot felul de „tumbe legislative” să găsească soluții de colaborare cu privați care ar putea dona bani şi de asemenea, să nu înapoieze fondurile strânse inițial.

În această direcție, două ordonanțe: Ordonanța de urgență 10/2016 şi OUG 19/2016. Totuşi, Camera Deputaților a respins ordonanțele de urgență 10 şi 19 din 2016, adoptând un amendament care permite în continuare donatorilor să îşi recupereze banii.

Bogdan Grabowski, avocatul proprietarilor „Cumințeniei Pământului”, ne-a declarat că respingerea Ordonanței în Camera Deputaților este ultimul pas înainte de a da statul român în judecată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Guvernul României și-a luat angajamentul ferm de a cumpăra statuia, prin mai multe documente semnate în cursul anului 2016. Avocatul ne-a spus că proprietarii vor decide dacă procesul va fi unul prin care se cer despăgubiri sau unul de „obligația de a face”.