Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

EXCLUSIV EVZ CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. CRIMINALII! Furau cu sacoșa medicamentele de la Spitalul Fundeni

Depozitul din Otopeni al mafiei din domeniul farmaceutic era închis ieri. Aici se făceau strategiile care aduceau produse false în farmaciile din cartiere FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Autor: | | 14 Comentarii | 6139 Vizualizari

„Evenimentul zilei” prezintă detalii dintr-o anchetă de trafic de medicamente. Unul dintre acuzații din dosar a făcut mărturisiri complete în fața procurorilor SUPC.

Opt persoane au fost reținute ieri de procurori în megadosarul „Mafiei medicamentelor”. Este vorba de rețeaua care a vândut în România și mai multe state din Uniunea Europeană medicamente contrafăcute pentru tratarea unor boli grave, cum ar fi cancerul, diabetul sau hepatita.

„ Evenimentul zilei” vă prezintă detalii inedite din ancheta procurorilor Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) din Parchetul General, în acest caz de evaziune fiscală și spălare de bani de milioane de euro. Anchetatorii spun că principalii pioni în acest dosar sunt soții Robertino și Mariana Stan(foto2), cei care controlau mai multe societăți cu activitate farmaceutică. Majoritatea celor cercetați în acest dosar au negat acuzațiile.

Rețeaua

Unul dintre cei implicați, în tranzacțiile de medicamente, Ștefan Florin Clinciu, partener cu Robertino Stan,(foto1) a dat o declarație completă în fața procurorilor SUPC. Rolul lui Clinciu în rețea era să găsească farmacii sau firme din UE dispuse să cumpere medicamente scumpe. El a povestit cum au ajuns să facă rost de medicamente contrafăcute în Europa.

Mărturia acuzatoare

„Parteneriatul cu Robertino Stan a debutat prin a prospecta piața de medicamente de altă natură decât cele furnizate de farmacii, adică medicamente de oncologie foarte scumpe. Avea nevoie de piaţă de desfacere externă şi în urma discuţiilor şi-a dat seama că eu cunosc bine piaţa. Astfel că m-am deplasat în Franţa şi Germania să identific piaţa de desfacere,”și-a început mărturia Clinciu, în fața procurorilor SUPC.

El a explicat că Stan făcea rost de medicamente de la agenți farmaceutici. „Cunosc faptul că Robertino Stan cumpăra medicamente oncologice de la Gheorghe Anghel, Marian Usturoi, Silviu Dudău, ultimul fiind agent la SDS (firmă de distribuție de medicamente n.r.). Stan Robertino se întâlnea cu aceștia în diferite locuri, prin parcări, aceștia aduceau medicamentele cu sacoșa, fără a avea acte, le luau pur și simplu din spitale sau scăzăminte din farmacii pe rețete. Am dedus că luau medicamente cu precădere din S p i t a l u l Fu n d e n i , pentru că aveau întâlniri zilnice la Spitalul Fundeni. Nu pot preciza exact cu ce persoane, pentru că erau secretoşi. Ce știu, în schimb, e că pe Stan Robertino îl presau să plătească în avans cu o zi de livrarea de medicamente,” a mai povestit Clinciu.

Comisioanele

Acesta a explicat că cei care vindeau medicamentele primeau comisioane de 10% din valoarea achiziţiilor, iar afacerea a explodat în 2013. „Vânzările au crescut, iar eu personal mă ocupam de vânzarea medicamentelor pe piaţa externă, cu precădere în Germania şi Marea Britanie,” a mai spus acesta.

Marfa era livrată în străinătate lunar, apoi, când oferta de produse a crescut, săptămânal. Transportul era asigurat de partenerii externi, aveau mașini specializate cu sistem de monitorizare online a temperaturii variind între 2 și 8 grade Celsius.

Clinciu a precizat că în momentul în care Agenția Națională a Medicamentului a semnalat medicamentele contrafăcute, nu au mai putut face export. „În acest moment Stan Robertino a început să aleagă parteneri de pe piaţa internă, Chemomed București,” și-a continuat declarația.

Laboratorul farmaceutic

Clinciu a explicat în ce a investit banii câștigați: „Întrucât ştiam că Stan Robertino are foarte mulţi bani din vânzările externe cu medicamente oncologice provenite de pe piaţa neagră, i-am cerut să-mi dea bani cu împrumut deşi el îmi datora mie bani pe comision (40.000 euro). Cu banii pe care i-am împrumutat de la Stan Robertino am cumpărat o casă la Domnești și două mașini, mi-am construit un laborator farmaceutic, care e în curs de autorizare”.

Clinciu a explicat procurorilor SUPC și despre un alt contract controversat. Firma soției sale, Coral Luca Sante, ar fi plătit firmei STD Grand Project- administrată de Daniela Safta Sasso 500.000 de euro cash pentru cinci licențe farmaceutice. De acești bani, afacerista i-ar fi promis un contract de medicamente cu o bază NATO, din zona Bruxelles, medicamentele constând într-un TIR ce conținea clexane, medicament de anticoagulare. Sasso s-ar fi folosit de calitatea unui fost director Romarm pentru a intermedia acest contract. În final, contractul a picat, iar în 2013, Clinciu a făcut plângere penală la Parchet.

Protagoniștii dosarului

1. Robertino Stan (46 de ani) - om de afaceri 2. Mariana Stan (31 de ani) - administrator firme 3. Luminița Costin (56 de ani) - contabilă 4. Alexandru-Robert Oprea (38 de ani) - administrator firme 5. Ștefan Florin Clinciu (38 de ani) - om de afaceri 6. Gheorghe Clinciu (66 de ani) - folosit ca paravan 7. Marian Usturoi (31 de ani) - administrator firme 8. Gheorghe Anghel (28 de ani) - folosit ca paravan

Ascundeau în casă medicamentele expirate

În timpul percheziției la domiciliul familiei Stan, pe strada Hagi Tudose din București, procurorii SUPC au descoperit sume de bani (800 euro şi 8.700 lei), plus documentele de înființare și ștampile pentru două societăți tip off-shore.

Totodată, Mariana și Robertino Stan își amenajaseră un depozit de medicamente contrafăcute chiar în propria casă, deși aceștia au mai mulți copii. „Medicamente de diferite tipuri, unele dintre ele având data de valabilitate expirată sau prezentând semne vizibile de manipulare, depozitate în condiții improprii, ca de exemplu: Humira, Avastin, Glivec, Avonex şi Humulin, toate acestea fiind folosite în tratarea de boli grave”, spun anchetatorii.

Nu s-au prins că sunt monitorizați pas cu pas

Procurorii SUPC au monitorizat traficanții de medicamente contrafăcute timp de mai multe săptămâni la sfârșitul anului trecut. Soții Stan nici nu au mirosit că toate combinațiile lor se realizau sub monitorizarea procurorilor SUPC.

De exemplu, pe 7 noiembrie 2014, agenții operativi au constat cum se scoteau medicamentele din casa lui Robertino Stan:

● Ora 09:47. Gheorghe Aurelian Anghel a încărcat două sacoşe în autoturismul marca Audi, tip A6.

● Ora 09:48. A sosit Cosmin Ioan Pința.

● Ora 10:53. Silviu-Alexandru Flueriș a încărcat o ladă frigorifică în autoturismul cu nr. de înmatriculare ...

● Ora 14:37. A fost încărcată o cutie în autoturismul marca Mazda.

● Ora 15:12. La adresă a sosit autovehiculul marca Peugeot, tip Partener , condus de Ionuț-Claudiu Ristache, care a încărcat o ladă frigorifică.

Referitor la cutiile, sacoşele, lăzile frigorifice, sacii şi pachetele încărcate/descărcate la această adresă, procurorii au constatat că acestea conţineau medicamente colectate în mod ilicit de persoanele implicate.

„Zice: «fonduri insuficiente», mâncați-aș gura ta!"

O parte din bani, zeci de mii de lei, au fost scoși din conturile firmelor implicate cu ajutorul unor „săgeți” care foloseau cardul.

Domn: Robică? De pe carduri am scos 26.000. Atâta am putut să scot de pe carduri, că acum i-a numărat pe toţi.

Robertino Stan: Aoleo, mânca-ţi-aş…. Cât eşti de băbălău!

Domn: De ce?

Stan: Cum să nu ştii câţi ai scos? Ai scos de pe Benedict?

Domn: De pe alea două….

Stan: 16.000.

Domn: 16.000, da! De pe unul 7000 şi de pe unul 3000.

Stan: Și am 9.000. 240, 340… vezi că mai trebuie să mai fie!

Domn: Robică, zice: „fonduri insuficiente”, mâncaţi-aş gura ta!

Stan: Dar dă-i „sold” întâi.

Domn: Dă-o-n…. (limbaj trivial)!

Stan: Ai scos 3.000 …. De pe care card ai scos 3.000?

Domn: Ăla care era doar 3000.

Stan: 9068. Da, aşa!

Domn: Da, da, da!

Stan: Şi după aia când ai băgat altul…..

Domn: 9521, da’, spunea „fonduri insuficiente”.

Stan: Fonduri insuficiente! De ce? Că mai are…

Domn: Şi m-am dus şi la…. (limbaj trivial) Nu mai erau bani, Robi! L-am băgat şi pe celălalt.

Stan: 260. Mai trebuie 60 milioane.

Domn: Nu, tată, mai trebuiau 140 milioane.

Stan: Nu! Gică a transferat 400 milioane.

Domn: Da.

Stan: A scos el 240 şi au mai rămas 160. Şi cu 160 înseamnă 320 şi tu ai 260.

Domn: Da, atâta am, 260.

Foloseau cartele PrePay

Personajele din mafia pastilelor contrafăcute aveau relații cu reprezentanți ai statului. Astfel, pe 16 septembrie 2014 Ștefan Clinciu îl contactează telefonic pe Gheorghe Clinciu. Cei doi foloseau cartele prepay.

Ștefan Clinciu: Unde ești?

Gheorghe Clinciu: Ă?

Ștefan Clinciu: Te-ai uitat la pozele alea?

Gheorghe Clinciu: N-am, nu m-am uitat, tată pentru că m-a luat la foc automat să cobor, să mă duc la masă, șeful Fiscului.

Ștefan Clinciu: Ești cu domnul -, mă?

Gheorghe Clinciu: Da. M-a scos la o friptură. Eu făceam vasele, am lăsat alea.

Ștefan Clinciu: Hai că vă las, vă las atunci. Vă las, vă las! Mă!

Gheorghe Clinciu: Da!

Ștefan Clinciu: Fii atent! Dar de ce nu vă duceți mă, că vă aștepta ăla pe la el, Robert. Dădea când vreți voi o masă. Și puteți să...el vrea să-l ardeți acum. Asta așteaptă el. El vrea să bage în insolvență, să-l ajutați.

Rețeaua era așa de bine dezvoltată încât a ajuns să aibă și o firmă în Hong Kong, paradisul fiscal din Asia. Astfel, la domiciliul din Buzău al lui Robert Oprea au fost găsite acte ale unei societăți înregistrate în Hong Kong.

„Sunt produse deficitare, dar vă ofer condiții bune!”

În momentul în care cererea de medicamente din UE a fost prea mare, Robertino s-a aprovizionat din Grecia și Bulgaria. Mii de mesaje, pe telefon sau internet, și convorbiri telefonice internaționale au fost interceptate de procurorii SUPC. Astfel, un furnizor din Grecia, transmitea un sms în engleză: „Prietenul meu Robertino, te plictisesc, dar sunt 80 de bucăți de Avastin (medicament pentru tratarea cancerului la intestinn. r.) 400 mg din cele de care ți-am trimis. 1) te interesează? 2) prețul și banii? Și cât mai repede posibil”. Robertino Stan i-a răspuns imediat și a arătat că vrea să le cumpere.

Potrivit SUPC, Marian Usturoi, unul dintre agenții care se ocupa de comercializarea medicamentelor contrafăcute, discuta ofertele cu o farmacistă.

Usturoi: Nu ştiu, eu vă trimit lista, o daţi mai departe sau nu ştiu cum o trataţi şi dvs. îmi spuneţi : „Le vreau pe astea şi pe astealalte nu le vreau” Sau îmi spuneţi ce vreţi din ele…

Farmacistă : Dar, ia fii atent, mail-ul lui Dragoș îl ai?

Usturoi: Am şi produse care sunt foarte OK. Adică mai e Maptera, mai e o aia, mai e o cealaltă, ştiţi? Sunt mai multe.

Farmacistă: Mhm.

Usturoi: Singura problemă ar fi că nu pot să vi le facturez din depozit, vi le facturez de pe farmacie.

Farmacistă: Da, eu sunt tot farmacie, deci asta e.

Farmacistă: Şi cum vrei banii, pe loc sau cum?

Usturoi: De preferat da, că-s produse deficitare şi vă daţi seama… la produsele deficitare, mai greu cu ele. Dar vă ofer şi condiţii bune.

Farmacistă: Eu mi-am revizuit şi eu nişte chestii prin contabilitate şi am văzut că aş avea o datorie de primit de la Cross Pharm.

Usturoi: Nu, aveţi de dat o datorie la Cross.

Farmacistă: De ce mi-o fi apărut mie aşa ceva?

Usturoi: Nu ştiu, aveţi de dat vreo 38.100, din ce ştiu eu. Mai este încă o facturică, dar acolo e de aia cu retur.

Farmacistă: Păi şi asta e tot cu retur, sunt sigură. 38 de mii. Nu are cum.

Usturoi: Nu, nu. Nu, prima nu este. Aia e ce-a rămas o „coadă” de la… o să vă explic eu când ne vedem.

Farmacistă: Păi, trebuie să o lămurim cu Ema atunci, cu contabila, te rog. Că eu am văzut că am şi de încasat vreo 62 mii şi… nu ştiu ce să zic…

Usturoi: Ăia, vă spun şi de ăia, sunt tot cu „coadă”. Dar nu le putem discuta la telefon, astea trebuie să le discutăm…




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate