Editura Evenimentul si Capital

Camera Deputaților a votat. Încă o incompatibilitate pentru parlamentari

Plenul Camerei Deputaților
Autor: | | 1 Comentarii | 639 Vizualizari

Deputații au votat, astăzi, un proiect de lege potrivit căruia calitatea de parlamentar este incompatibilă cu exercitarea funcțiilor de conducere și de membru în comisiile de administrație ale societăților care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale.

"Calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare şi la instituţiile publice", potrivit proiectului.

Proiectul de lege pentru modificarea art. 82 alin. (1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei a fost adoptat cu 185 voturi "pentru" şi 95 "împotrivă".

În cazul acestui proiect de lege, Camera Deputaților este for legislativ. 




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:01 Ministrul Energiei: Mai sunt 7.000 de locuințe fără curent electric. Vezi care este județul cel mai afectat 16:08 Iohannis s-a întâlnit cu mai mulți ambasadori la Palatul Cotroceni 16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate