Editura Evenimentul si Capital

Camera Deputaților a stabilit condițiile închisorii în weekend. Pușcăria la domiciliu bate la ușa lui Iohannis

Autor: | | 1 Comentarii | 405 Vizualizari

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, ieri, proiectul de lege privind măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, precum detenția la domiciliu și de weekend pentru condmnările de maxim 5 ani. Conform unor surse din sistemul penitenciar, în jur de 2.000-3.000 de deținuți ar putea beneficia de această lege, dacă va fi promulgată. Opoziția a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională.

Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate a fost adoptat, ieri, de Camera Deputaților cu 170 de voturi „pentru” și 80 „împotrivă”. Documentul ar urma să ajungă la președintele Kalus Iohannis pentru promulgare, însă opoziția a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională.

Proiectul a aparținut inițial parlamentarilor PNL, dar a fost modificat substanțial de deputații juriști PSD și ALDE. „Acest proiect, în forma ieşită din Comisia juridică, nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit. Introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea condiţionată”, a spus deputatul PNL Gabriel Andronache.

Potrivit proiectului de act normativ, pedepsele de până la cinci ani de închisoare ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin „echivalent zile muncă în folosul comunităţii”, fie în regim mixt, de „echivalent zile de muncă în folosul comunităţii” și de zile de executare sâmbătă și duminică într-un centru special înfiinţat.

Beneficiarii legii

Conform unor surse din Administrația Națională a Penitenciarelor de această lege ar putea beneficia între 2.000 și 3.000 de deținuți. Conform documentului adoptat, măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deținutilor care au săvârșit abateri disciplinare în mediul penitenciar. De asemenea măsurile nu se aplică celor care au fost condamnați pentru: infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei; infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289- 291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României (luare de mită, dare de mită, trafic de influență, codul penal și vechiul cod penal - n.r.) sau cei care sunt recidiviști.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:34 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate