Călin Popescu Tăriceanu: "Văd refacerea USL, dar fără Antonescu"

Călin Popescu Tăriceanu: "Văd refacerea USL, dar fără Antonescu"

Călin Popescu Tăriceanu a fost invitat într-o emisiune de la Antena 3, unde a vorbit despre cum va arăta România sub mandatul său la preşedenţie.

  • Ma consider un autoexilat din PNL pentru un motiv foarte clar. Crin Antonescu a luat o serie de decizii persoanale pe care le-a impus partidului si care nu tin cont decat de interesul lui personal. Nu a ţinut cont de interesele electoratului care mi-a dat un vot de încredere. Am convingerea că mă voi reîntâni cu foştii mei colegi.
  • E o discuţie prematură reîntoarcerea mea în PNL şi dacă pe funcţia de preşedinte. PNL-ul trebuie să se hotărască ce vrea să facă. A decis plecarea de la guvernare, că are scor prost la prezidenţiale.
  • Eu sunt senator independent. Nu am promis nimic PSD-ului ca să fiu numit preşedinte. 
  • Eu nu am venit cu o zestră de parlamentari, eu am fosta les pentru ceea ce reprezint eu ca om politic. Dacă vreţi, vă spun cu toată modestia că mi se întâmplă să mă întânesc zilnic cu oameni care să-mi aducă aminte de perioada frumoasa pe care au trăit-o atunci când eram eu premier.
  • Voi fi un altfel de preşedinte dacă voi fi ales. Am fost un om modest toată viaţa, nu  vreau să fac declaraţii fără acoperire. Trebuie să trec testul electoratului. Am arătat că la Cotroceni trebuie să fie un alt preşedinte. Trebuie să revenim la un model de preşedinte implicat. Rolul preşedintelui este de moderator în societe, între instituţii.
  • Foştii mei colegi dau semne că înţeleg ce se întâmplă.
  • Sondajele indică un scor foarte slab. E un scor slab pentru PNL.
  • Un simplu congres nu e suficient pentru a mă întoarce în PNL. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facă un congres. S-a întâmplat şi la PNL acest lucru.
  • Cred că cetăţenii sunt mai interesaţi să vorbim despre pensii, inflaţii, locuri de muncă.  Să ieşim din criza economică. Avem o treabă. Trebuie să le arătăm oamenilor că putem realiza ceva.
  • Nu am primit nicio ofertă din partea lui Crin Antonescu pentru a ocupa funcţia de ministru. Nici acum nu am primit o ofertă, dar aş fi refuzat. Nu mi-aş fi dorit acest lucru.
  • Văd o posibilă refacere USL, dar fără Crin Antonescu. PNL-ul trebuie să înţeleagă că electoratul contează mai mult decât fidelitatea pentru Crin Antonescu.
  • Nu m-am sfătuit şi nu am niciun fel de problemă să am o discuţie cu preşedintele României pe un subiect naţional. În rest, nu am nicio relaţie cu Traian Băsescu.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • UPDATE. AVIONUL DISPĂRUT, victima unui ATENTAT? Aparatul s-ar fi întors din drum, imediat după decolare.VEZI şi dacă au fost români la bor
  • Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI. Americanii vor SÂNGE
  • PRIGOANA FISCULUI: FIRMELE vor fi controlate la sânge pentru MUNCĂ la NEGRU şi evaziune

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO
  • Povestea „FETEI” cu două CAPETE. Cum s-a LOGODIT unul dintre ele /GALERIE FOTO şi VIDEO
  • FENOMENE stranii în Munţii Buzăului? Relatări care îţi dau fiori / VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News