Avem documentul! În calculul pensiei vor intra orele suplimentare, primele și al 13-lea salariu

Avem documentul! În calculul pensiei vor intra orele suplimentare, primele și al 13-lea salariu

Legea pensiilor introduce minim 5 noi surse de venit pentru recalcularea pensiei, a aflat „Evenimentul zilei”.

Într-un document oficial, din 23 mai 2018, Ministerul Muncii condus de Lia Olguța Vasilescu enumeră „schimbări aduse de noua lege a pensiilor”. Una din modificările fundamentale va fi „utilizarea (la calculul pensiei, n.red), pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, a venitului total lunar realizat pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale, cu includerea sumelor cu titlu de acord global, ore suplimentare, prime, al 13-lea salariu și alte adaosuri”, potrivit Ministerului Muncii.

În prezent, aceste forme de venit nu sunt luate în calcul la stabilirea pensiei.

Proiectul complet de lege este ținut la sertar de Guvern, nu a fost dat încă publicității și se află în lucru la minister de aproximativ un an de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Femeile se pensionează la 63 de ani

În documentele consultate de EVZ, ministerul Muncii mai spune că vârsta standard de pensionare a bărbaților va fi 65 de ani în noua lege a pensiilor, în timp ce în cazul femeilor vârsta standard de pensionare va ajunge la 63 de ani până în anul 2030.

 

Recalcularea nu va fi de azi pe mâine!

Într-un alt document oficial consultat de EVZ, care a plecat pe 11 mai tot de la Ministerul Muncii, guvernanții spun că noua lege a pensiilor va fi adoptată de Parlament în acest an, după care pensiile vor fi recalculate până în 2020. „Pentru recalcularea tuturor pensiilor conform noului proiect estimăm o perioadă de minim doi ani”, scrie ministerul.

 

Punctul de pensie crește de la 1 iulie

Începând cu data de 1 iulie, punctul de pensie va crește de la 1.000 la 1.100 de lei. Tot de la 1 iulie, pensia minimă va crește de la 520 la 640 de lei. Potrivit premierului Viorica Dăncilă, aceste majorări sunt „bătute în cuie”.

De asemenea, în 2019 punctul de pensie va fi majorat la 1.265 de lei, urmând ca valoarea punctului de pensie să ajungă în anul 2020 la 1.775 de lei, în timp ce pensia minimă va ajunge la 775 de lei în anul 2020.

 

Scenariul asistaților social

O variantă luată în calcul de guvernanți, în viitoarea lege a pensiilor, este că persoanele care nu au îndeplinit stagiul minim de cotizare de 15 ani vor avea „statut de asistat social” și vor încasa o pensie minimă garantată în valoare de 520 de lei în acest moment. Potrivit ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, această pensie minimă nu va crește în același ritm cu pensia pe care o primește o persoană cu stagiu de cotizare de 15 ani. Mai exact, pensia minimă nu va crește odată cu punctul de pensie, ci doar „atunci când statul va considera că este necesar să mărească aceste indemnizații minime”, potrivit ministrului.

 

Misterioasa listă cu adaosuri

În documentele consultate de EVZ, Ministerul Muncii nu spune clar care sunt și acele „adaosuri” pe care angajații le-au primit pe lângă salariu și care vor fi luate și ele în calcul la stabilirea pensiei, potrivit noului proiect de lege.

Printre veniturile care nu intră acum la calculul pensiei și care ar putea fi introduse în noua lege se numără:

● formele de retribuire definite sub sintagma „plata cu ora”, acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi

● premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite

● recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate

● indemnizaţiile de muncă nenormată

● participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice

● diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer

● drepturile de autor

● sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor