Editura Evenimentul si Capital

Zeci de persoane au aplicat pentru poziția de călau în Zimbabwe

Autor: | | 0 Comentarii | 991 Vizualizari

Cel puțin 50 de persoane vor să devină “călăul” oficial al statului Zimbabwe, o poziție vacantă de peste zece ani, au declarat oficiali ai Ministerului Justiției din țara africană, subliniind faptul că solicitanții erau "foarte interesați" de această poziție.

Zimbabwe, țară care are o rată a șomajului de peste de 90%, a executat ultima dată un deținut în 2005, după care fostul călău a ieșit la pensie.

“Răspunsul a fost copleșitor și cererile au venit atât din partea bărbaților, cât și a unor persoane de sex feminin", a declarat secretarul general al Ministerului Justiției din Zimbabwe, Virginia Mabhiza, pentru ziarul local NewsDay.

"Am primit peste 50 de aplicații în ultimele luni. Oamenii sunt foarte interesați de această poziție".

În anul 2012, autoritățile din Zimbabwe au declarant că a fost selectată o persoană pentru această poziție, însă candidatul ales nu a fost confirmat pe post.

Organizațiile pentru drepturile omului, printre care și Amnesty International, au solicitat de nenumărate ori autorităților din Zimbabwe, țară în care în prezent 92 de persoane așteaptă pedeapsa capitală, să abolească pedeapsa cu moartea.

Noua constituție adoptată în anul 2013 în Zimbabwe, scutește femeile de pedeapsa capitală.

"Toate persoanele cu vârsta între 18 și 69 de ani care au fost condamnate pentru crime cu circumstanțe agravante pot primi pedeapsa capitală", a declarat secretarul general al Ministerului Justiției din Zimbabwe, Virginia Mabhiza.

Aceasta nu a spus când va fi numit călăul sau dacă Zimbabwe ar intenționa să reînceapă execuțiile persoanelor condamnate la moarte în curând.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: calau



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:13 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate