Editura Evenimentul si Capital

DA, MAŞINA TIMPULUI EXISTĂ! Avem dovada ştiinţifică pe care mulţi au ignorat-o. Omenirea a trimis în viitor…

Autor: | | 2 Comentarii | 5127 Vizualizari

Călătoria în timp este un concept posibil și nu doar ceva ce vedem în filmele science-fiction. Este descoperirea fascinantă făcută de curând de cercetători.

Călătoria în timp nu este doar un concept din filme, ci un concept care poate fi pus în practică, Cu toate acestea, nu așa cum am văzut în filme, prin intermediul unor porți alimentate cu plutoniu, scrie Descopera.ro.

Astfel, cercetătorii au realizat deja o mașinărie cu care să demonetrze veridicitatea acestui concept.

Potrivit teoriei relativității, aparținând lui Albert Einstein, timpul este ralativ, în funcție de viteza cu care te deplasezi. Teoria lui Einstein ar fi practic bazele conceputului privind călătoria în timp din lumea reală.

„Cu cât te mişti mai repede prin spaţiu, cu atât timpul va trece mai lent,” susține astrofizicianul Paul Sutter, din cadrul Universităţii din Ohio.

Savantul a mai susținut că, deşi în filme apar concepte complicate pentru a călători prin timp, de fapt ai nevoie doar de o rachetă.

Astfel, astronauții care se află pe Staţia Spaţială Internaţională se mișcă mult mai repede decât persoanele de pe Pământ, astfel că aceștia îmbătrânesc mai lent în spațiu decât pe Pământ.

O mașină a timpului reală a fost deja construită. Este vorba despre Large Hadron Collider, adică acceleratorul de particule de la Geneva, care propagă protoni cu o viteză apropiată de ce a luminii, viteză care determină ca timpul să fie relativ, și face ca protonii să se miște de 6.900 de ori mai lent comparativ cu ritmul resimțit de oameni. Practic, protonii sunt trimiși în viitor.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 17:06 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate