Editura Evenimentul si Capital

Cai salvaţi din nămolul unui lac de steril

Cai salvaţi de pompieri
Autor: | | 0 Comentarii | 191 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Trei cai au fost scoşi de pompieri din nămolul lacului de steril de la marginea oraşului Vulcan, din Valea Jiului. Operaţiunea a avut loc marţi şi a fost o reuşită pentru că pompierii au reuşit să ajungă rapid la locul indicat de localnici şi să improvizeze în câteva minute un dispozitiv de salvare a cailor.

Dacă intervenţia mai întârzia câteva minute, caii s-ar fi înecat în nămolul adânc. „Un pompier şi îngrijitorul animalelor au înaintat prin nămolul instabil, fiind asiguraţi de pompierii de pe mal cu o coardă, până la caii blocaţi în steril la câţiva metri marginea lacului. Salvatorii au fixat pe fiecare cal dispozitivul de extracţie realizat dintr-un furtun şi i-au scos din steril folosind forţa braţelor deoarece terenul instabil şi foarte accidentat nu a permis apropierea unei autospeciale”, se arată într-un comunicat al ISU. Pompierii spun că operaţiunea de salvare a celor trei cai a durat mai bine de o oră, iar toate cele trei animale au fost scoase din nămol fără să sufere vreo leziune gravă. Lacul de steril aparţine uzinei de preparare a cărbunelui Coroieşti, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi nu este împrejmuit.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate