Editura Evenimentul si Capital

Ca și în 1940, Țara e lăsată pe mîna unui Neghiob Iresponsabil! ROMANIA LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
Autor: | | 49 Comentarii | 10552 Vizualizari

Motto: Fiecare zi care trece cu Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranța națională

Din Istoria României m-a uluit resemnarea cu care noi am acceptat nu atît Cedarea Basarabiei prin Diktatul de la Moscova, cît mai ales Ultimatumul sovietic potrivit căruia trebuia să plecăm din teritoriile cedate în doar patru zile. În noaptea de 26 iunie 1940, la ora 22.00, Molotov șeful Diplomației sovietice, îi prezenta ambasadorului nostru la Moscova ultimatumul:

În decursul zilei de 27 iunie 1940, România trebuie să răspundă dacă acceptă sau nu Cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord.

La o asemenea amenințare pentru o țară, te-ai fi așteptat, dacă nu la ridicarea la luptă cu arma în mîini, atunci, măcar la un refuz ferm, din care rușii să priceapă că n-au de a face cu niște căcăcioși

 Dacă-l primeau, rușii, cu deja nefericita experiență a finlandezilor, care se opuseseră cu arma-n mîini, poate că s-ar mai fi gîndit înainte de a da al doilea ultimatum.

De unde și pînă unde însă un răspuns ferm din partea celor care nu erau finlandezi?

Pe 27 iunie 1940, România anunță că „este gata să procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.”

Rușii lansaseră ultimatul și pentru a ne testa, dovadă că nu precizaseră un termen.

Testul le arătase că România va înghiți orice.

Astfel că, în noaptea de 27 iunie 1940, Rușii trec la al doilea pas:

Ultimatumul prin care România trebuia să evacueze Basarabia și Bucovina de Nord în patru zile, începînd de la ora 14, ora Moscovei, 28 iunie 1940, trupele sovietice urmînd în același timp să ocupe teritoriile din care se retrăgeau Armata și Administrația noastre.

Cînd se vorbește de Cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, accentul cade pe acceptarea de către noi a ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940.

Fără a neglija tragedia semnificată de orice cedare de teritorii, nenorocirea națională, provocată de lașitatea românească, a constat în acceptarea ultimatumului cu patru zile.

Dezastrul uman și material al plecării în fugă, fără a trage un foc de armă, dintr-o lume în care ne aflam de peste două decenii, a fost principalul aspect tragic al Cedării.

Regele Carol al II-lea a convocat un Consiliu de Coroană pentru noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, în care s-a acceptat ultimatumul cu 26 de voturi pentru și 6 contra.

Și atît.

Pe 28 iunie 1940, Guvernul Gheorghe Tătărăscu a acceptat ultimatumul.

Așadar, marea crimă n-a constat atît în acceptarea Cedării, cît mai ales în acceptarea ultimatumului de a pleca din Basarabia și Bucovina de Nord în doar patru zile.

Dacă ne opuneam de la început, dacă răspundeam luînd poziție de luptă, poate că rușii – repet- cu experiența Finlandei în memorie, ar fi îngăduit o perioadă de timp mai mare, perioadă în care în plan uman și administrativ s-ar fi rezolva multe lucruri.

Pe 1 iulie 1940, generalul Ion Antonescu se prezintă în audiență la Carol al II-lea, pentru a-i da un Memoriu în care pune punctul pe i.

„Majestate,

Ţara se prăbuşeşte. În Basarabia şi Bucovina se petrec scene sfîşietoare. Mari şi mici unităţi surprinse, părăsite, se lasă dezarmate la prima ameninţare. Funcţionarii, familiile lor şi ale ofiţerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense şi depozite militare acumulate acolo din incurie (neglijență) şi menţinute pînă în ultimul moment, au rămas în mîna inamicului. Iată Majestate, schiţat în fugă, numai un capitol al tragediei şi al calvarului unui Neam, care este numai la început. Poporul şi Armata au fost dezarmate fără luptă. (…). Ţara care simte, Ţară care vede, Ţară care presimte este consternată şi în panică. Este consternată şi în panică fiindcă a auzit de repetate ori pe prim-miniştrii şi pe miniştrii săi declarând: «Sîntem înarmaţi pînă-n dinţi», «nu vom ceda nici o brazdă», «să avem încredere oarbă şi fără control în şefi şi în priceperea şi înţelepciunea regelui».”

Viitorul Mareșal sesizase Marea Tragedie.

Acceptînd să se retragă fără un foc de armă, în cîteva zile, România își abandonase fără milă proprii cetățeni. La cele două ultimatumuri, care a fost reacția României?

Una sub semnul expresiei prin care ne-am justificat de nenumărate ori lașitatea:

Asta e?

Ce putem face noi, ăștia mici?

Reacțiile la Diktat s-au limitat la un schimb de note cu Guvernul sovietic. Decizia a fost luată exclusiv de un singur om: Carol al II-lea. Numai că omul care-și asumase o astfel de decizie era un Neghiob.

Un Neghiob iresponsabil.

Luni, la Versailles, a avut loc o întîlnire informală a patru țări membre ale UE: Germania, Franța, Italia, Spania. Deși nu s-a emis nici un Comunicat, declarațiile făcute presei înainte și după de către participanți au confirmat ceea ce pînă atunci era doar o bănuială: Se pune la cale reorganizarea UE după modelul Consiliului de Securitate al ONU.

Teoretic, ONU e condusă de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate. Practic, organizația e condusă de doar cei cinci membri permanenți ai Consiliului, cei care au drept de veto. În măsura în care n-a fost ocupată cu Scandalul din PSD, cu inutila Declarație politică prin care Parlamentul face copy paste după un articol din Constituție, cu avatarurile procurorului Zdreanță și cu izvorul nesecat de măriri de salarii promis de Guvernul Sorin Grindeanu, Presa noastră a publicat știrea folosind sintagma Europa cu mai multe viteze!

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate