Editura Evenimentul si Capital

Ca și Emil Constantinescu pe vremuri, Klaus Iohannis se crede un Alexandru Ioan Cuza al vremurilor de azi | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
Autor: | | 32 Comentarii | 6748 Vizualizari

Și anul acesta, 24 ianuarie a fost reluarea cu fast obosit a clișeelor care marchează momentul încă de pe vremea comunismului. Deși sună ciudat, Unirea de la 1859 se numără printre puținele fapte ale trecutului românesc asumate și de regimul stalinist ca trecut comunist.

 

Explicația e dată de imaginea lui Alexandru Ioan Cuza de înaintaș al comunistului din anii 50. Lider ars de dragul Poporului, victimă a Monstruoasei înțelegeri între partidele burgheze, scos din scenă de imperialistul Carol I. Osîrdia pusă în sărbătorirea oficială a Micii Uniri era cu atît mai mare cu cît Rusia, mătușa URSS, fusese una dintre Puterile garante ale Unirii. Alături de Independență, Mica Unire servea Propagandei staliniste drept argument că din cele mai vechi timpuri Țările Române s-au bucurat de prietenia Rusiei. Marea Unire, în schimb, n-a existat pentru regimul stalinist care în România n-a fost altceva decît un regim prin care Rusia, în varianta bolșevică, a exploatat sîngeros una dintre coloniile din Est.

Dacă trecem în revistă faptele și vorbele sindrofiei de la Iași, practic o manifestare electorală a PNL, la care s-a dus, pentru a masca partinitatea și Valeriu Zgonea, acest consilier prezidențial sub acoperire de președinte al Camerei Deputaților, vom remarca, nu fără surprindere, că prin multe note Sărbătorirea Unirii a fost anul acesta cam aceeași cu Sărbătorirea din anii stalinismului comunist și, mai apoi, cu cea a ceaușismului comunist.

Cea mai importantă notă e dată de exploatarea Sărbătorii de către un partid politic pentru a-și face campanie electorală. PNL, pentru că despre el e vorba, a pus laba pe Mica Unire și a stors-o din greu pentru a scoate din ea voturi pentru micuții Bușoi ai partidului. I-au dat o mînă de ajutor președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș.

Există însă o deosebire destul de importantă față de sărbătoririle din comunism.

 Printre alte clișee care produc gastrită acută inteligenței se numără, în cazul Mici Uniri, așa zisa lecție pe care noi, cei de azi, care n-am avut norocul de a trăi cu două muieri în aceeași casă, precum Cuza, fie și pentru că noi stăm la bloc, iar Cuza a stat în ditamai Palatul, trebuie să ne-o însușim  din reamintirea Trecutului.  Firește, nimeni n-a spus și nu va spune că principala lecție se referă la condiția României de etern coteț al Marilor Puteri. Mica Unire a fost într-o proporție de 90 la sută făcută de Puterile Garante, și nu de Popor, cel care și atunci a jucat rolul de masă oarbă manevrată de clasa superpusă.

Spre deosebire de Sărbătoririle din comunism, anul acesta, Klaus Iohannis ne-a atras atenția asupra lecției pe care, în viziunea sa, ne-o oferă Alexandru Ioan Cuza:

„În șapte ani de domnie, acest lider vizionar a transformat Principatele Unite, în pofida tuturor presiunilor, care nu au fost puține sau neînsemnate, și a demarat reforme profunde în numeroase domenii. (…)

Dragi români,

Ca și atunci, în acest an, avem de ales. 2016 este un an electoral, urmează perioada în care clasa politică are șansa de a se reconecta la așteptările cetățenilor, de a reconstrui încrederea știrbită în timp și de a asuma responsabilități. (…)

Vocea mea se va face auzită în tot acest an, dar nu pentru a intra în campanie, ci pentru a vorbi despre înnoirea clasei politice și continuarea schimbării modului de a face politică. Avem nevoie de abordări, idei și oameni noi, care au înțeles că metehnele trecutului trebuie să rămână ale trecutului, că nu putem continua înșelând speranțele oamenilor.”

Din cîte se vede pe loc, referirea la „liderul vizionar” Alexandru Ioan Cuza își are schepsisul ei.

Chiar dacă n-o spune direct, Klaus Iohannis vrea să înțelegem că el e un Alexandru Ioan Cuza al vremurilor de azi.

Nu e prima dată cînd președinții României își dezvăluie ambiția de a fi Alexandru Ioan Cuza al vremii lor.

Cel mai cunoscut în acest sens rămîne Emil Constantinescu, care ne sugera că seamănă cu Alexandru Ioan Cuza și la înfățișare nu numai la Programul politic.

Sunt sigur că, deși n-a zis-o în public, și Nicolae Ceaușescu se credea un nou Alexandru Ioan Cuza.

 Adevărul istoric ne arată că Alexandru Ioan Cuza rămîne un exemplu tulburător de disproporție dintre imaginea transmisă posterității și realitatea faptelor și vorbelor sale.

Alexandru Ioan Cuza n-a fost doar Domnitorul Unirii și al Reformelor de care țara noastră avea nevoie ca de aer pentru a intra în Veac.

Alexandru Ioan Cuza a fost și Patronul Corupției din România, inițiatorul uneia dintre cele mai puternice Camarile din istoria țării, dar mai ales un tip cu o tendințe dictatoriale evidente. Faptul că împotriva lui s-a creat o Coaliție alcătuită din foști dușmani spune totul despre felul în care socotise că poate sfida țara la un moment dat.

Toți cei care au sărbătorit Unirea pentru a-și trage din ea un Ce profit electoral s-au referit însă la imaginea și nu la realitatea care a fost Alexandru Ioan Cuza.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate