Editura Evenimentul si Capital

Bunicul desenelor animate

6c7b25c351aa5f1bd40e40de90cc6434
Autor: | | 1 Comentarii | 0 Vizualizari

EVOLUŢIE. Vechii artişti ai filmelor de animaţie s-au adaptat la noile tehnologii şi vor să concureze cu Shrek sau Ice Age.

În fiecare zi, la 19 şi 20 fix, Mihaela sau Bălănel şi Mieunel adunau milioane de copii din toată ţara, în faţa televizoarelor alb-negru, la „desene”. Erau momentele în care nu mai vedeai pe afară ţipenie de prichindel. După Revoluţie, au colorat televizorul desenele animate din străinătate, personaje precum Sandy Bell, Captain Planet, apoi Pokemon, mai nou Shrek şi dintotdeauna Tom şi Jerry. Lumea animaţiei a evoluat odată cu tehnica, iar artiştii, părinţii personajelor colorate, s-au adaptat şi au trecut de la creion şi coală, la mouse, tastatură şi programe sofisticate pe computer. De la creion, la mouse şi Photoshop Mihai Şurubaru trăieşte de peste 30 de ani în lumea desenelor animate, el fiind cel care a schiţat, printre altele, celebra poveste istorică a Stejarului din Borzeşti sau, mai nou - „O zi din viaţa lui Ionescu”. În 1977, după ce a terminat Liceul de Artă din Ploieşti, a plecat în Capitală să se întreacă în creion cu peste 200 de candidaţi din toată ţara. A fost selectat pentru studiourile Animafilm, acolo unde, până la Revoluţie, a trăit Mihaela şi prietenii ei. După ’90, când „fabrica de desene animate” a luat direcţia falimentului, artiştii s-au împărţit la mai multe studiouri şi au continuat să creeze noi personaje pentru cei mici. Însă din cauza concurenţei din afară, multe dintre ele nu au rezistat prea mult. „Printre cele mai mari, după ’90, au fost producţii precum Pellezinho, un serial de 52 de episoade, sau Piccolo şi Saxo”. Dubla 1, desenul 2, motor! Acum, în fostul circ al foamei din zona Piaţa Unirii, printre multe birouri de firme, şi-a făcut loc şi studioul lui Şurubaru - „Clasic”. Aici şi-a adunat toată aparatura şi tehnica, de la cea mai veche în care baza era „acetofanul” - o folie de plasic transparentă, pe care se conturau şi colorau imaginile filmului de animaţie, până la cea mai nouă, în care personajele iau viaţă cu ajutorul softurilor de computer. Unele lucruri au rămas la fel, se scrie scenariul, replică cu replică, se desenează personajele şi decorurile. Apoi urmează „foarte multă răbdare, muncă de chinez la desenat şi atenţie la fiecare scenă”, spune regizorul Şurubaru. Un minut de 4.000 de euro La desenele animate se lucrează în echipă, aproape ca la orice film obişnuit, diferenţa e că personajele sunt costumate şi machiate de un animator, cel mai important după regizor, cel care face şi scenariul. „Chiar dacă lucrează mai mulţi animatori, personajele trebuie să arate identic.” Înainte, când se lucra pe acetofan, după ce se desenau scenele, erau filmate de sus, rând pe rând, de Truka, o cameră de luat vederi specială. „Apoi era luată fotogramă cu fotogramă, decupată şi aşezată în film de regizor”, explică Şurubaru. Acum, sistemul a fost simplificat, poartă denumirea de „line test”, iar imaginile, după ce sunt filmate, sunt aranajate cu ajutorul computerului. Când se face tot filmul 3D, supremaţia o deţine computerul. Pas cu pas, se desenează fiecare trăsătură a corpului, personajele prind viaţă şi se mişcă după cum li se dictează din tastatură. După calculele regizorului, un minut de desene animate costă cam 3.000-4.000 de euro. Din această cauză, artiştii români preferă să lucreze doar scurtmetraje pentru festivaluri. PARANOIA SECURITĂŢII „Nadia Comăneci era răţuşca cea urâtă” Pe timpul comunismului, nici desenele animate nu au scăpat de cenzură. La studiorile Animafilm s-a format un consiliu care urmărea fiecare film de animaţie în parte şi studia cu atenţie orice scenă şi replică ce ar fi putut să-l deranjeze pe „tovarăşul” şi pe sistemul său. Filmul de animaţie „Meşterul Manole”, care durează 10 minute, a avut peste 90 de modificări: „Spuneau că lumea va crede că e francmason pentru că apărea o biserică cu intrare în stil gotic, care nu exista pe la noi”. La un alt film, paranoia comuniştilor a mers şi mai departe. „În «Răţuşca cea urâtă», al lui Ion Truică, era o scenă care se petrecea într-un labirint, unde personajul principal era persecutat. Aceasta reuşeşte să scape, se transformă în lebădă şi zboară spre cer. După film s-a ridicat un consilier şi a strigat: «Ne vom pune rău cu ruşii. Nu vedeţi că, de fapt, răţuşca cea urâtă e Nadia Comăneci, iar cei care o persecută sunt arbitrii ruşi de la olimpiadă? Iar când zboară, simbolizează fuga din ţară»”, povesteşte, amuzat, regizorul Mihai Şurubaru. Coincidenţa face că, la scurt timp, Nadia Comăneci chiar a plecat în America.

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X