Editura Evenimentul si Capital

De Buna Vestire: LECUITOAREA

Autor: | | 0 Comentarii | 1119 Vizualizari

În ziua aceea, toate îi merseseră în plin. Se trezise, ca de obicei, cu noaptea-n cap. Oile le avea la stână, departe, pe sărătură, pe Măicaneasca, și până s-ajungă-ntr-acolo luă bătătura la bani mărunți.

Nici nu se lumină bine de ziuă când înhămă roaibele la căruță și se pierdu pe drumul colbuit, mușcând dintr-un coltuc de pâine, cu gândul la ale sale. Caii cunoșteau drumul, n-aveau nevoie de bici și nici de înghionteală. În trapul lor sacadat, ușor estompat de praful drumului, nici nu simți când ajunse la năluca lecuitoarei, o cruce din piatră, bătrână, bătută de ploi, dar încă în putere, cu înscrisuri ascunse.

Se zicea că a fost adusă odată cu descălecatul pe aceste locuri a ciobanilor de peste munți, din Ardeal. Din căruțele cu coviltir, alături de butii, de putineie pentru brânză, de corlăți și sarici, ciobanii coborâră cu grijă și o cruce de piatră pe care o înălțară în plin izlaz, acolo unde-și instalară și storiștea.

La doi pași săpară și o fântână adâncă ce purta în pântecele ei cea mai rece și cea mai bună apă. Ce loc de popas și de închinăciune putea fi mai bun în calea drumețului cuprins de sete și de gânduri? Aici, pe aceste câmpii singuratice, muntenii se pierdură peste izlazuri cum nu văzuseră până atunci, cu iarbă mai altfel decât cea din lunca Râmnicului, roșietică și rezistentă la secetă.

Era iarbă de sărătură, naltă până la brâu pe care oile o mâncau cu nesaț și de la care se obținea un lapte gras, cum altul nu era. Nu degeaba, peste ani, însăși coroana regală își făcuse, cu tot dichisul, aici, la Olăneasca, o brânzărie despre care unii dintre săteni își aduc și-acum aminte. Nu degeaba se duse vestea în cele patru zări despre ciobanii de aici.

Victor Simion, cel care se opri la lecuitoare pentru a-și adăpa caii, dar și pentru a îngenunchea să se roage pentru binele alor săi, era unul din urmașii acestora. Nalt, bine clădit, cu un zâmbet lăuntric, așezat, își făcuse gospodărie pe cinste. Oi, vaci, porci, păsări se amestecau în ograda-i mare și mereu curată. Cai ca ai lui, mai rar!

Pusese mâna, cu bani buni, pe o roaibă cumpărată tocmai de la Ionseion, o fermă de prin preajma Iencii, unde hălăduiau armăsari cu copite cât fundul găleții de la fântâna lecuitoarei. Pe roaiba asta, pusă-n hăisa căruței și care trăgea acum, în drum spre stână, domol, o iubea la fel ca pe copiii săi. Blândă, te încălecai pe ea fără nici o teamă, intrai pe sub burta ei, ferindu-te să nu-ți facă vreun rău.

La fel de mult avea grijă și de cea mică, roaibă ca și mamă-sa, mai înaltă, mai trăgace, pe care o dezmierda ca pe un copil cuminte și harnic. La fel de ascultătoare, ca și acum, când câinii, din perdelele de stuf ale stânei, se repeziră înspre căruță, bulucindu-se către stăpân .

Ziua întreagă puse treburile la punct, lăsă ciobanilor tocmiți vorbă despre ce și cum, aruncă în căruță o oaie ce-și prinse piciorul într-o stănoagă de la târlă, apoi, o luă agale, către casă, pe drumul Guliancăi. Pe asfaltul încins caii tropăiau mai apăsat, mai cu luare-aminte, cu gândul, poate, la ieslea îndestulată de pe bătătură.

Cum stătea așa, obosit, gânditor la treburile de-a doua zi, dintr-odată roaiba a mare se prăbuși. Rupse șleavurile, o trase și p`a mică după ea, hamurile se încurcară, din urmă mai să-i bușească o mașină. Oiștea plesni ca o scovergă, amplificând panica. Victor nu se pierdu cu firea, cailor li se mai întâmplă sa cadă așa, tam-nisam.

Lăsă hățurile libere, coborî, trase căruța mai la fereală și se apucă să deshame iepele. Roaiba cea tânără se ridică, supărată parcă de situația creată. Cea mare, însă, nici vorbă. Crezu că-i glumă, întru-nceput, dar, mai apoi, când puse mâna pe roaibă și văzu că-i înțepenită, împietri și el. A făcut cum a făcut și-a urcat-o în căruță. Acasă, nici vorbă să se ridice.

Toată noaptea a stat lângă ea. Gemea a neputință. Ochii mari, sticloși voiau să spună ceva, de mâncat nu mai mânca,de găleata cu apă nici nu se atingea.

Zorile îl prinseră pe Victor la poarta veterinarului. Acesta a venit, i-a făcut roaibei o injecție, a dat din cap, semn ca iapa asta, păcat de ea, nu mai are zile multe de trăit și că ar fi bine să-i curme suferința decât să o bâzâie muștele pe bătătură. Zilele se scurgeau odată cu vlaga din animalul atât de drag.

Slăbea văzând cu ochii, dar lui Victor nici prin gând nu-i trecea să țină cont de sfatul doctorului. „Mai bine să moară pe bătătura mea, decât s-o arunc de vie în Puțu-sec”, își zicea, împăcându-e cu ideea că, o muri-n-o muri, el a făcut tot ce putea face.

Într-o noapte de august, la vremea când poama dădea în pârg, Victor se chinuia să adoarmă, cu gândul tot la roaibă. Ațipi. Se făcea că alerga, nebunește, călare pe roaibă în drumul către stână. Din lună se prefirau boabe de mărgăritar care se spărgeau în urma lor, amestecându-se cu praful lăsat de copitele ascultătoare ale calului. Greierii se opinteau din greu pe arcușul viorilor, iar liliecii fâlfâiau de colo-colo, ca înainte de furtună.

O apucă de căpăstru, o smunci, dar roaiba, ca o nălucă, se repezea tot spre-nainte înghițind izlazul. Se opri, ca prin farmec, la lecuitoare. Liniștea din jur îl înspăimântă. Victor încercă să dea bice roaibei, dar aceasta rămase stană, aidoma crucii de piatră. Coborî, o apucă de căpăstru, care, nu se știe cum, rămase cu el în mână.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate