Bulgaria se pune iar de-a curmezișul Moscovei: refuză extrădarea unui disident rus

Bulgaria se pune iar de-a curmezișul Moscovei: refuză extrădarea unui disident rus

Un tribunal din Sofia a refuzat astăzi să-l extrădeze în Rusia pe cetăţeanul franco-rus Nikolai Kobliakov, opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat o purtătoare de cuvânt a tribunalului, citată de AFP.

“Cererea de extrădare în Rusia a lui Nikolai Kobliakov a fost respinsă, precum şi cea de interdicţie de a călători în străinătate”, a declarat Milena Orozova, şeful serviciului de presă al tribunalului din Sofia.

Kobliakov este unul dintre fondatorii asociaţiei “Rusia-Libertăţi”, care a organizat manifestaţii împotriva lui Vladimir Putin în Franţa. El a fost arestat la sfârşitul lui iulie pe aeroportul din Sofia în baza unui mandat al Interpolului, Rusia acuzându-l de fraude.

Preşedintele juriului, Desislav Lubomirov, a declarat însă marţi că probele furnizate de partea rusă “nu sunt suficiente pentru a dovedi o participare personală a lui Nikolai Kobliakov în schema frauduloasă descrisă”.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Rusia-Libertăţi” a solicitat autorităţilor bulgare să nu-l extrădeze pe Kobliakov, întrucât conformitatea tratamentului de care ar beneficia acesta cu exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului nu ar fi garantată în Rusia.

Parchetul are dreptul de a face apel, dar procurorul Valentin Kirilov şi-a retras marţi cererea de extrădare, a mai precizat Milena Orozova.