Editura Evenimentul si Capital

Bugetul Capitalei pe 2016. Pasajul de la Piaţa Sudului a primit banii pe care i-a pierdut de la UE

Autor: | | 1 Comentarii | 1342 Vizualizari

După ce a împărţit „părintește” bugetul uriaş de patru miliarde de lei, votat de consilierii generali, la toate instituţiile subordonate, Primăria Capitalei a fost nevoită să astupe şi golurile lăsate din cauza proastei gestionări

O mare parte din bugetul Capitalei, patru miliarde de lei - circa un miliard de euro - se va duce către investiţiile aflate în derulare. Reabilitarea Şoselei Iancului - 10 milioane de lei, Prelungirea Ghencea - 30 de milioane de lei şi Bd. Aerogării - şapte milioane de lei. Una dintre cele mai proaste gestionări a Primăriei Bucureştiului a fost Pasajul Subteran Piaţa Sudului. Pentru că nu a terminat lucrarea până la sfârşitul anului 2015, municipalitatea a pierdut finanţarea europeană. Astfel, primăria condusă de liberalul Răzvan Sava a fost nevoită să „rupă” 100 de milioane de lei din buget pentru continuarea săpăturilor

100 milioane de lei pentru lucrările din Berceni

• Pasajul subteran de la Piața Sudului ar fi trebuit finalizat până la 31 decembrie 2015, conform contractului încheiat de Primăria Capitalei cu instituțiile europene;

• Lucrările au început în anul 2014;

• 86 de milioane de lei a pierdut Primăria Capitalei, bani proveniți de la UE;

• Pentru că a pierdut banii, Primăria Capitalei a fost nevoită să ia din bugetul Bucureştiului suma de 100 de milioane de lei;

• Pasajul va fi construit pe direcţia Calea Văcăreşti - Niţu Vasile;

• Termenul de finalizare este sfârşitul lunii iunie 2016

Străpungerea, întârzieri de 6 ani

• Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu a demarat în 2010 şi ar fi trebuit încheiat după doi ani;



• Lucrările au fost blocate din cauza exproprierilor. Consilierii generali nu au fost de acord să plătească pentru acestea suma de 35 milioane de lei;

• 91 de milioane de lei ar fi valoarea proiectului;

• Primăria Capitalei a dat de la buget 33 de milioane de lei;

• Termenul de finalizare - iulie 2016.

Lucrările la Șoseaua Pantelimon- Iancului - 60%

• Este unul dintre bulevardele cu întârziere de trei ani;



• Modernizarea şoselelor Iancului şi Pantelimon a început în anul 2013;

• Lucrările se ridică la peste 90 de milioane de lei, iar acestea sunt realizate în proporție de 60%;

• Pentru reabilitarea Şos. Pantelimon, municipalitatea a mai plusat cu 118 milioane de lei, iar pentru Iancului, alte 10 milioane de lei.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate