Editura Evenimentul si Capital

„Gigi” Buffon A PLÂNS și și-a anunțat RETRAGEREA: „Aceasta este singura mea dezamăgire” | VIDEO

Buffon, în lacrimi după meciul cu Suedia
Autor: | | 0 Comentarii | 818 Vizualizari

Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială din Rusia 2018, după ce a cedat în barajul cu Suedia (0-1 în tur, 0-0 în retur). Astfel, „Squadra Azzurra” va rata participarea la cel mai mare eveniment fotbalistic, contraperformanță pe care a înregistrat-o și în urmă cu 60 de ani.

Italia nu a pierdut numai calificarea la CM 2018, ci și pe Gianluigi Buffon, deja legendarul portar ajuns la vârsta de 39 de ani. Aseară, meciul cu Suedia a fost ultimul joc în carierea sa. Dacă Italia ar fi reușit calificarea în Rusia, atunci Buffon ar fi bifat a șasea participare la o Cupă Mondială din carieră. După dezastrul de aseară, de la Milano, din „Squadra Azzurra” și-au mai anunțat retragerea alte două nume de calibru, mijlocaşul Daniele De Rossi şi fundaşul central Andrea Barzagli, ambii campioni mondiali în 2006.

„A fost ultimul meu meci pentru naţională. Sunt dezamăgit, însă nu pentru mine, ci pentru acest grup. Pentru că am ratat un obiectiv care, la nivel social, era important. Aceasta este singura mea dezamăgire şi nu faptul că îmi închei cariera la naţională. Timpul trece pentru toţi, este un tiran, şi aşa este corect să fie”, a declarat Buffon, cu ochii în lacrimi, la finalul partidei cu Suedia.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fotbal extern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 15:41 Iohannis, între suspendare și demitere. Editorial de Horia ALEXANDRESCU 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 13:57 Sondajul BOMBĂ care o pune pe jar pe Kovesi. Câţi români o detestă? 11:48 Gata, KOVESI ŞI-A LUAT LA REVEDERE! Reacţia şefei DNA după ieşirea de la CSM a generat NEWS ALERT ÎN JUSTIŢIE. Reacţii-bombă! 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:11 Judecătoarea Cristina Tarcea a NEGAT că a fost în vilele de protocol ale SRI 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:34 Condamnații penal pot fi miniștri după reabilitare. Decizia senatorilor. NEWS ALERT în politică 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news 09:44 Dragnea TAIE în CARNE VIE. L-A CONCEDIAT! Victimele SCANDALULUI Halep-Firea se înmulțesc 09:40 Scenariu inedit post-1989: PSD îl va suspenda pe Iohannis după care îl va reînscăuna la Cotroceni 17:36 Simona Halep a inflamat SPIRITELE în Parlament. Scandalul momentului a atins un nou NIVEL 15:49 Pentru că „#rezistenții sunt corecți cu idealuri înalte, Angela Gheorghiu va da banii înapoi PG pentru construcţia unei GRĂDINIŢE” 15:33 Becali L-A NIMICIT PE DRAGNEA cu un ATAC FEROCE. Lecţie de strategie şi pentru Firea. CARE VOR FI URMĂRILE? 14:50 Fisură la vârf? O VOCE GREA DIN PSD şi-a prezentat scuzele pentru UN ATAC MURDAR, care a avut-o în prim-plan pe Halep

Articole salvate