Despărțire după două decenii glorioase. Buffon se poate odihni pe banca lui PSG

Despărțire după două decenii glorioase. Buffon se poate odihni pe banca lui PSG

Legendarul portar italian s-a despărțit de Juventus Torino, club la care a evoluat 20 de ani. Goalkeeperul are ocazia să continue, ca rezervă, la Paris Saint-Germain, campioana Franței.

La Torino, sâmbătă, fanii formației Juventus cu un ochi au plâns, cu un ochi au râs. „Bătrâna Doamnă” a încheiat sezonul cu o victorie, 2-1 în fața celor de la Verona, dar meciul în sine a prezentat puțin interes.

În lumina reflectoarelor a intrat Gianluigi Buffon (40 de ani), portarul care a apărat pentru ultima dată poarta piemontezilor. După 20 de ani, fostul internațional italian a decis să se retragă de la Juventus, dar foarte probabil, nu și din fotbal. Ajuns la gruparea „alb-neagră”, în 1998, goalkeeperul a fost ovaționat de un întreg stadion, care a plâns alături de campionul mondial din 2006.

„Sunt sigur că toate cluburile îl vor”

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a intensifica momentul retragerii, antrenorul Massimiliano Allegri l-a schimbat pe Buffon în minutul 63. A urmat un tur al arenei acompaniat de aplauze în picioare. La finalul jocului, torinezii au primit medaliile de campioni și trofeul, iar suporterii au jubilat.

Despărțirea legendarului portar de Juve nu este sinonimă cu retragerea din fotbal. Buffon ar putea continua la PSG, acolo unde este dorit de oficialii formației din capitala Franței. Italianul ar fi rezerva lui Alphonse Areola.

„Îl avem pe Areola, care e titularul nostru și în anul care vine. Dar Buffon e un portar fantastic, carismatic, un mare domn. Sunt sigur că toate cluburile îl vor”, a spus președintele Nasser Al Khelaifi.