Una dintre cele mai triste poveşti pe care am auzit-o este spusă în filmul „Trei prieteni”, care, din câte ştiu, în România a avut parte doar de câteva proiecţii, într-un cerc restrâns, în prezenţa regizoarei Anna Ferens.

Pe unul dintre eroii poveştii l-am cunoscut. Bronislaw Wildstein, Bronek. S-a născut în 1952 şi este un publicist, jurnalist şi scriitor polonez, fost preşedinte al Televiziunii Poloneze în anii 2006-2007. A fost membru activ al Masoneriei, însă ulterior s-a retras complet din orice participare la activitatea lojilor masonice. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynsky, dispărut în nenorocirea de la Smolensk.

Vine des în România şi publică editoriale în presa de dreapta de la Bucureşti. În ultimul, apărut sub titlul “Europa vrea să se sinucidă?”, scrie: “Imigranții care aleg să se stabilească într-o altă ordine civilizațională, indiferent de ceea ce le-a determinat această decizie, trebuie să fie conștienți de faptul că se așteaptă de la ei să adopte normele de bază ale acesteia. Aceste principii ar trebui să fie impuse cu fermitate de către țările în care ei se instalează. Din păcate, în Europa de astăzi ele nu numai că au fost suspendate, ci chiar respinse ostentativ”.

În 2011, întrebându-l cum vede viitorul Europei, îmi răspundea: “Întunecat. Sunt multe de spus. De la tratatul de la Maastricht, integrarea europeană a luat o direcţie foarte proastă. Şi înainte au existat riscuri. Dar la început, aşa cum au pus problema părinţii fondatori ai Uniunii, părea un proiect destul de raţional: ştergerea graniţelor care-i împiedică pe europeni să circule liber, eliminarea barierelor care îngreunau liberul schimb şi aşa mai departe. Dar, de la începutul anilor ’80, a avut câştig de cauză un nou tip de integrare, care presupunea realizarea acestui proces de sus în jos”.

Tot atunci i-am cerut să-mi spună ce argumente a avut când a susţinut că este rusofob: “A fost foarte simplu: ruşii duc acum o politică imperială şi că în mod evident încearcă să reconstruiască sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Încearcă să-şi supună controlului direct ţările pe care le consideră vecinătatea apropiată. Interesul nostru este ca toate aceste state să fie independente cu adevărat. Sigur că, aici, se lovesc interesele Poloniei şi Rusiei. Iar în privinţa Rusiei, vorbim de o politică pe care o întâlnim de la Petru cel Mare. Dacă această politică s-ar schimba, atunci poate nu ar fi acest motiv de conflict. Dar Polonia, cu Rusia imperială, trebuie să fie în conflict, pentru că apărarea suveranităţii noastre se bazează pe opoziţia faţă de această politică. Presupun că este ceva asemănător şi în cazul României”.

Ce vedeţi în filmul „Trei prieteni”

Filmul „Trei prieteni” prezintă istoria adevărată a unui grup de studenți de la Universitatea Jagielonă din Cracovia care, la sfârșitul anilor 70, au constituit un nucleu de opoziție anticomunistă. Liderii grupului, cei trei prieteni, ale căror destine sunt înfățișate în film, erau: Stanislaw Pyjas, care avea să fie ucis cu brutalitate în mai 1977, totul indicând drept autor al asasinatului securitatea comunistă, SB; Leslaw Maleszka, devenit mai târziu un cunoscut editorialist la Gazeta Wyborcza, mare adversar al lustrației; Bronislaw Wildstein, cel care, de-a lungul deceniilor, nu a încetat să caute adevărul despre cele întâmplate atunci.

Ca reacţie faţă de uciderea lui Stanisław Pyjas, Bronislaw Wildstein și colegii săi au anunţat la 15 mai 1977 înfiinţarea SKS (Comitetul Studenţesc al Solidarităţii) prima formă de opoziție structurată de la Cracovia, având un caracter deschis și public asumat, și, totodată, prima organizație în a cărei denumire apare termenul „Solidaritatea”. SKS colabora strâns cu KOR (Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor) înființat de un grup de intelectuali pentru ajutorarea muncitorilor greviști din 1976, victime ale represiunii.

În lunile ce au urmat, comitete similare SKS-ului au fost înfiinţate şi în celelalte centre universitare din Polonia, ceea ce a dus în 1980 la formarea organizației naţionale NZS, Asociația Independentă a Studenților, ramura studențească a Solidarității.

SKS a fost una dintre mișcările ce au dus la constituirea fenomenului „Solidaritatea”.

În film îi vedem pe colegii celor trei prieteni, dar și pe securiștii care i-au hăituit atunci, deveniți între timp prosperi oameni de afaceri, modele de succes în noua orânduire, crima din 1977 rămânând în continuare neenlucidată. Și putem înțelege cu adevărat profunda controversă din Polonia în privința trecutului comunist, între partizanii „liniei groase”, intelectuali de stânga, ca Adam Michnik, care și-a dat mâna după 1989 cu foștii comuniști și criminalii legii marțiale, și conservatorii polonezi, ca Bronislaw Wildstein, care luptă și acum pentru dezvăluirea adevărului în privința crimelor comuniste.