Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Dan Adamescu a fost eliberat din arestul preventiv şi va fi în arest la domiciliu

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost eliberat
Autor: | | 10 Comentarii | 667 Vizualizari

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost eliberat din arestul preventiv, anunţă B1 TV.

Avocaţii lui Dan Adamescu au solicitat înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau eliberarea de sub control judiciar. Gestul a fost făcut după ce magistraţii ICCJ au respins contestaţia formulată de avocaţii omului de afaceri.

Dan Adamescu a fost arestat preventiv în data de 6 iunie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, acesta fiind acuzat că ar fi mituit doi judecători pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în cazul unor dosare de insolvenţă ale unor firme la care omul de afaceri era acţionar.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii decembrie 2013, Dan Adamescu ar fi dat, prin intermediari, sumele de 15.000 de euro şi, respectiv, 5.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă.

"Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Adamescu Grigore Dan a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru «servicii juridice». Ulterior, avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au fost ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior, din contul soţiei, suma de bani", potrivit DNA.

În 22 mai, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa lui Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, aceştia fiind arestaţi.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:36 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate