Conducerea BOR va judeca vineri SCANDALUL în care este implicat EPISCOPUL HUŞILOR

Conducerea BOR va judeca vineri SCANDALUL în care este implicat EPISCOPUL HUŞILOR

Imagini şocante în care ar apărea Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, în timp ce face sex cu un student, au fost făcute publice la începutul lunii iulie.

În ziua de joi, 17 august 2017, va fi prezentat și discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privitor la propunerile Comisiei pentru Statut și regulamente referitoare la analizarea sesizărilor sau acuzațiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum și la cercetarea și judecarea acestora, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Vor fi analizate, în vederea aprobării, și unele propuneri al Cancelariei Sfântului Sinod referitoare la încetarea activității clericale, inclusiv a ierarhilor.

 În aceeași zi, în cadrul ședinței Sfântului Sinod, vor fi desemnați membrii și supleanții Consistoriilor arhierești care vor cerceta și judeca în primă și ultimă instanță cazurile de abatere de la morala și disciplina Bisericii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ziua de vineri, 18 august 2017, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată și situația critică din Episcopia Hușilor ca urmare a unor acuzații aduse Preasfințitului Părinte Corneliu, precum și unor clerici din această eparhie, mai precizează documentul, conform antena3.ro.