Editura Evenimentul si Capital

Dr. Bogdan Păltineanu şi prof. dr. Dan Straja, condamnaţi la câte 3 ani de închisoare pentru luare de mită

Procurorii spun că dr. Dan Straja ar fi primit mită 95.750 de euro pentru a facilita contracte de achiziții publice.
Autor: | | 2 Comentarii | 751 Vizualizari

Foştii manageri de spitale, dr. Bogdan Păltineanu şi prof.univ.dr. Dan Straja, au fost condamnaţi, joi, de către magistraţii Tribunalului Bucureşti la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Decizia magistraților nu este definitivă.

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, de asemenea, și menţinerea controlului judiciar faţă de cei doi foşti manageri de unități sanitare şi a sechestrului pus asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestora.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, la începutul lunii august, pe Bogdan Păltineanu, fost manager al Spitalului „Bagdasar Arseni” şi pe Dan Nicolae Straja, fost manager al Institutului Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, ambii fiind acuzaţi de luare de mită.

În ce-l priveşte pe dr. Bogdan Păltineanu, sunt vizate fapte care ar fi fost comise în perioada în care conducea Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan”. E vorba de licitații publice făcute de această unitate sanitară.

„În perioada mai - august 2015, Păltineanu Bogdan, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale suma totală de 73.450 euro şi 18.600 lei. Banii primiţi de inculpat la datele menţionate, într-un imobil ce-i aparţinea, în autoturismul personal şi în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10 %) pentru derularea în bune condiţii (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical şi dispozitive medicale pe care Institutul de geriatrie le încheiase cu firmele respective” se arată, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Prof.univ.dr. Dan Nicolae Straja este suspectat că în luna mai a anului 2015, în calitate de manager la Institutul Oncologic Profesor Doctor „Alexandru Trestioreanu” , tot pentru încheierea unor contracte de achiziții publice, ar fi primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale suma de 95.750 euro, reprezentând comisionul stabilit pentru derularea, în bune condiţii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi), spun anchetatorii.

„Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiţii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele doua firme”, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale lui Dan Straja în valoare de 95.750 de euro, iar în cazul lui Bogdan Păltineanu până la concurenţa sumei de 73.450 euro şi 18.600 de lei.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 12:53 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:21 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:10 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 11:06 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!” 09:50 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 09:00 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 07:23 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 23:39 ANUNȚ de ultimă oră făcut de PNL! „Formarea unei noi majorități parlamentare, în jurul celui mai important partid de opoziție...” 21:14 Tudose ŞI-A DAT DEMISIA! Declaraţii incredibile după mazilire: ACUM, RELAŢIA CU DRAGNEA ESTE BUNĂ. Fifor, următorul premier? Update 21:00 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 18:20 Tudose are un mesaj care va enerva la culme UDMR: „Îmi menţin foarte, foarte, foarte clar poziţia” 16:18 Băsescu, MESAJ înaintea CEx-ului: „Dragnea şi Tudose "se joacă de-a doamna Carmen Dan (...) Contează doar ce spune Constituţia...” 13:02 Demisia de onoare a premierului Tudose - scenariul oficial avansat de un lider PSD

Articole salvate