Editura Evenimentul si Capital

Blaga: Nu am nici o treabă cu dosarul Microsoft

Vasile Blaga
Autor: | | 4 Comentarii | 232 Vizualizari

PDL nu este implicat în cazul Microsoft, nu am primit niciodată niciun ban de la Gabriel Sandu pentru numirea sau menţinerea acestuia în vreo funcţie politică, a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga, miercuri, la Realitatea tv, citat de Agerpres.

"Dacă citeşti declaraţiile lui (Gabriel Sandu - n.r.) ceea ce s-a prezentat public îţi explici de ce vechii liberali îl numeau Petre Ispirescu pe acest domn. Aş vrea să spun din capul locului: PDL nu este implicat în cazul Microsoft. Eu nu am nicio treabă cu acest dosar. De când sunt eu în acest partid nici în Partidul Democrat, nici în Partidul Democrat Liberal, niciodată nominalizarea pentru o funcţie de ministru sau secretar de stat, şi au fost sute de astfel de nominalizări, nu s-au făcut contra cost de către cineva. Niciodată în acest partid. Nici menţinerea, cum spune, şi am citit domnul Sandu, într-o funcţie politică. Păi, domnul Sandu prin fuziunea Partidului Liberal Democrat prin absorbţie la Partidul Democrat, formându-se PDL-ul a ocupat funcţia de vicepreşedinte. Iar, tot timpul a fost vicepreşedinte, că nu am avut congrese, alegeri până-n 2011.(...)Domnia lui mie nu mi-a dat în viaţa lui niciun ban ca să-l menţin într-o funcţie. Nici nu am niciun merit în nominalizarea domniei sale ca ministru, dar sunt convins că nu a dat nimănui", a declarat copreşedintele PNL, întrebat cum comentează afirmaţiile fostului ministru al Comunicaţiilor anchetat în dosarul Microsoft.

Vasile Blaga a adăugat că în opinia sa "justiţia va face clar lumină în acest caz".

"Repet încă o dată, nu am nicio treabă cu domnul Sandu.(...) Dar, ce este un lucru clar şi de reţinut pentru toată lumea, toate veniturile, cheltuielile, contractele dintr-o campanie electorală, din campaniile electorale din 2008, din 2009, campania prezidenţială, sunt publice, sunt în Monitorul Oficial, au fost verificate de Curtea de Conturi, de către Autoritatea Electorală Permanentă. Oricând, oricine le poate verifica", a mai spus copreşedintele PNL.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 10:51 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate