Bilanț după furtună: aproape 100 de străzi din Timișoara sunt încă fără curent

Bilanț după furtună: aproape 100 de străzi din Timișoara sunt încă fără curent

La aproape o săptămână de la furtuna de duminică, încă sunt aproape 100 de străzi în Timișoara fără curent electric. Mai exact timișorenii de pe 86 de străzi stau seara la lumina lumânărilor și a lanternelor, în condiții de ev mediu, fără apă caldă (dacă foloseau centrale pe gaz) și fără posibilitatea de a păstra alimentele în condiții optime pentru sănătate.

Primarul Nicolae Robu a postat vineri pe Facebook o listă cu străzile afectate. „Prezenta listă a fost transmisă de către mine conducerii ENEL, cu solicitarea de intervenție de urgență. Îi rog pe cei ce mi-au făcut sesizările să-mi comunice printr-un comentariu la prezenta postare, dacă problema e rezolvată sau nu la această oră, respectiv de îndată ce se rezolvă. Scrieti simplu: ”Pozitia x din lista: REZOLVAT”, pentru a ne fi ușor să actualizăm evidența. Acum, când problema alimentării cu energie electrică este aproape rezolvată în oraș, cer companiei Enel (o companie privată străină, neaflată, deci în juridicția primăriei, vă rog să aveți în vedere asta) să se concentreze pe problema iluminatului și să elimine urgent bezna din oraș, devenită obișnuită seară de seară/noapte de noapte. Cer cu insistență, este inadmisibil ca cetățenii Timișoarei să aibă parte de iluminat stradal atât de prost, în general vorbind, nu numai acum, în contextul furtunii, când, până la o anumită limită putem înțelege explicațiile, dar în general vorbind”, a scris Robu pe Facebook.

Dincolo de această problemă, în cea mai mare parte a orașului lipsește, de duminică, iluminatul stradal.

Timișoara și Timișul au fost grav afectate de furtuna puternică de duminică seara, iar după vizita premierului Mihai Tudose, Timișul va primi 2,2 milioane de lei bani pentru repararea daunelor.  (Sursa foto: Pentru Timișoara.ro)

Ne puteți urmări și pe Google News