Îl mai ȘTIȚI pe Benny Hill? Actorul este acuzat de HĂRȚUIRE SEXUALĂ. Ce a OBLIGAT-O pe o ARTISTĂ să FACĂ
- Olguta Solomon
- 23 octombrie 2017, 08:22
Actorul britanic Benny Hill a făcut milioane de oameni să râdă, dar puțini știu că în spatele feței ghidușe pe care o avea se ascundea de fapt un bărbat capabil de hărțuire sexuală.
Hazel O'Connor, cântăreața de pop-punk, a povestit o întâmplare îngrozitoare din viața ei, legată de comediant. Ea susţine că Benny Hill i-a cerut favoruri sexuale în schimbul în schimbul unui rol în schiţele jucate de el.
Avea doar 21 de ani atunci când actorul i-a propus fără rețineri să fie cea care are grijă de el şi i-a făcut propuneri indecente, potrivit Dailymail. Artista își mai amintește că a fost nevoită să îl împingă pentru a scăpa. Avansurile lui Benny asupra cântăreţei a venit la doar cinci ani distanţă faţă de momentul în care aceasta a fost violată, aşadar Întâlnirea dintre Hazel şi Benny a avut loc la apartementul acestuia din Londra, în anul 1976.
„Am intrat şi el a început să îmi prezinte fotografii cu toate femile sexy cu care a a colaborat, Mi-a spus că el a avut grijă de ele şi că ele, la rândul lor, au avut grijă de el, apoi m-a întrebat dacă sunt dispusă să fac acelaşi lucru pentru el. Am fost dezgustată de ce mi-a spus şi am încercat să plec, moment în care s-a îndreptat spre mine, dorind să mă sărute. L-am împins la o parte şi am părăsit, alergând, apartamentul”, spune șocată Hazel.
Benny Hil a murit pe 20 aprilie 1992 la vârsta de 68 ani. Pe 22 aprilie, vecinii au chemat poliția, si l-au găsit pe Hill, mort, stând în fotoliu, în fața televizorului. În ziua când a murit Hill, un nou contract a sosit în poștă de la Central Independent Television. Cauza morții lui Hill a fost oficial inregistrata ca tromboza coronara. Hill a fost îngropat la cimitirul Hollybrook lângă locul lui de naștere în Southampton pe 26 aprilie 1992.