Benjamin Netanyahu, mesaj TRANŞANT la ONU: "Israelul va face TOTUL pentru a-şi APĂRA statul şi poporul"

Benjamin Netanyahu, mesaj TRANŞANT la ONU: "Israelul va face TOTUL pentru a-şi APĂRA statul şi poporul"

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, joi, în cadrul celei de-a 70-a sesiunui anuale a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, că Israelul nu va permite niciunei forţe din lume să-i ameninţe viitorul.

''Iată mesajul meu către liderii Iranului: planul vostru de a distruge Israelul va eşua. Şi iată mesajul meu către ţările ONU: oricare ar fi rezoluţiile pe care le adoptaţi în această incintă, Israelul va face tot posibilul pentru a-şi apăra statul şi poporul'', a spus Netanyahu, informează Agerpres, citând AFP. 

''La 70 de ani de la moartea a 6 milioane de evrei, liderii iranieni promit să-mi distrugă ţara, să-mi omoare poporul, iar răspunsul acestei adunări, unde sunt reprezentate aproape toate guvernele, a fost inexistent. Linişte totală, o linişte asurzitoare'', a subliniat premierul Israelului.

Pe de altă parte, Benjamin Netanyahu s-a declarat ''dispus să reia imediat negocierile de pace directe cu palestinienii fără nicio condiţie prealabilă''.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Din păcate, preşedintele Abbas nu este pregătit să facă acest lucru. Sper că-şi va schimba opinia'', a adăugat şeful executivului israelian.

Miercuri, liderul palestinian a denunţat continuarea procesului de colonizare israelian în Cisiordania şi a accentuat că Palestina merită să fie recunoscută ca stat cu drepturi depline.

''Palestina, care este un stat observator nemembru al ONU, merită să fie recunoscută ca stat cu drepturi depline'', a declarat Abbas, subliniind ''sacrificiile enorme făcute de poporul palestinian şi răbdarea sa în toţi aceşti ani de suferinţă şi exil'', a adăugat Netanyahu.