Editura Evenimentul si Capital

VIOLENŢE înainte de MECI. Suporterii maghiari s-au bătut cu jandarmii în Centrul VEchi şi la Gara de Nord l VIDEO

unguri_RZV
Autor: | | 11 Comentarii | 7512 Vizualizari

Suporterii maghiari veniţi să asiste la partida de fotbal dintre echipele naţionale ale României şi Ungariei, programată în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.00, au fost astăzi protagoniştii mai multor incidente violente, ce au avut loc atât în Centrul Vechi al Capitalei, cât şi în Gara de Nord. Jandarmii au fost nevoiţi să intervină cu bastoane şi gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.

UPDATE 7. Noi incidente între suporteri şi jandarmi au avut loc, în această seară, în zona Pantelimon, de data aceasta fiind vorba despre fanii români. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, 400 de microbişti români se îndreptau spre zona destinată suporterilor unguri şi au devenit violenţi atunci când jandarmii le-au cerut să-şi schimbe traseul. Nervoşi, fanii români au aruncat cu pietre în jandarmi, iar aceştia au ripostat cu gaze lacrimogene, dispersându-i pe suporteri. Enache a mai spus că o parte a suporterilor români au fost reţinuţi, însă nu a precizat numărul acestora. Doi jandarmi au fost răniţi în urma confruntărilor cu suporterii. UPDATE 6. Trei suporteri maghiari au fost internaţi cu traumatisme cranio-cerebrale la Spitalul Sfântul Pantelimon, ei fiind răniţi în zona Arenei Naţionale. Potrivit medicului Bogdan Opriţa, cei trei au fost preluaţi de ambulanţe SMURD de pe strada Pierre de Coubertin. UPDATE 5. Un suporter maghiar a fost transportat, de un echipaj SMURD, la Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce i s-a făcut rău în Gara de Nord. Potrivit B1 TV, acesta ar fi fost în comă alcoolică. UPDATE 4.

  • România - Ungaria. Grosul suporterilor maghiari au sosit la Bucureşti. HAOS în Gara de Nord | Galerie FOTO 
În timpul confruntărilor dintre jandarmi şi suporteri, aceştia din urmă au vandalizat două dintre dintre autobuzele care trebuiau să-i transporte la stadion. UPDATE 3. Aproximativ 1.000 de suporteri maghiari, care au călătorit cu un tren cu 13 vagoane, de la Budapesta, au ajuns în jurul orei 16.15, în Gara de Nord din Bucureşti. Trenul a avut două ore întârziere, deoarece ultraşii au tras semnalul de alarmă atât în Brazi, cât şi în zona Gării Basarab. Suporterii au fost preluaţi de reprezentanţii forţelor de ordine şi scoşi din Gara de Nord, în grupuri de câte 60-70, şi conduşi către cele zece autobuze care îi aşteptau pe Calea Griviţei pentru a-i duce direct la stadion. Fanii maghiari au aruncat cu mai multe petarde şi sticle, încercând astfel să rupă cordonul de jandarmi, şi au făcut şi semne obscene către forţele de ordine. Jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de gaze lacrimogene pentru a ţine situaţia sub control. De asemenea, zece români aflaţi în Gara de Nord au strigat injurii la adresa Ungariei, ei fiind luaţi din zonă de poliţişti. UPDATE 2. Contingentul de suporteri maghiari au fost evacuaţi de jandarmi din Centrul Vechi. Au existat mai multe incidente violente. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi bastoane. Ultraşii unguri au aruncat cu materiale pirotehnice şi au intrat în altercaţie cu jandarmii. Maghiarii vor fi îmbarcaţi în autobuze şi transportaţi direct la "Arena Naţională". UPDATE. Un alt conflict a izbucnit, în jurul orei 13.45, pe bulevardul Corneliu Coposu, lângă Piaţa Unirii. Din primele informaţii, cinci tineri români ar fi agresat un cetăţean maghiar. Acesta a fost lovit cu pumnul în faţă, motiv pentru care a sunat la telefonul de urgenţă 112. O ambulanţă SMURD a ajuns la faţa locului. Medicii au constat că maghiarul nu necesită îngrijiri medicale. Surse din Poliţie au precizat pentru EVZ că agresorii nu au fost, încă, identificaţi. Conflictul de azi-noapte a izbucnit în jurul orei 3.40. Circa 30 de suporteri maghiari, aflaţi pe o terasă, pe strada Şelari, s-au luat la harţă cu câţiva români. "Au avut dispute verbale şi s-a ajuns la îmbrânceli, Noi am intervenit înainte de a escalada conflictul", a precizat pentru EVZ Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Bucureşti. Poliţiştii locali şi cei de la Poliţia Naţională i-au preluat pe scandalagii şi i-au dus la Secţia 10 Poliţie. Cinci suporteri maghiari şi un român au fost sancţionaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei. Poliţia Locală are desfăşurat, pentru meciul România-Ungaria, un dispozitiv format din 40 de agenţi de ordine publică şi 20 pentru asigurarea fluenţei circulaţiei. Alţi 24 vor fi prezenţi în jurul Arenei Naţionale în patrule călare. CITIŢI ŞI:
  • Suporterii maghiari au aruncat cu petarde în Gara din Braşov
  • ROMÂNIA-UNGARIA. Măsuri de securitate EXCEPŢIONALE. 3.400 de poliţişti MOBILIZAŢI pentru meci
  • SCANDAL ŞI ÎN GARA DE NORD! Un român era să fie bătut de fanii maghiari
  • MECI CU GRAD DE RISC RIDICAT: ROMÂNIA-UNGARIA /HARTA CU RUTE OCOLITOARE
  • România-Ungaria. Meciul unei naţiuni
  • INCREDIBIL! Jucătorii dinamovişti au bătut un suporter clujean!

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fotbal intern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate