Băsescu: România, profund îngrijorată de criza din Crimeea

Băsescu: România, profund îngrijorată de criza din Crimeea

Preşedintele Traian Băsescu se declară profund îngrijorat de situaţia din Crimeea şi de mişcarea separatistă care se amplifică în această regiune şi face apel la toţi actorii internaţionali să nu susţină şi să nu încurajeze separatismul din Crimeea.

„După cum România a afirmat în repetate rânduri, statalitatea, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei sunt valori conforme dreptului internaţional public pe care trebuie să le respecte toate statele care au recunoscut independența Ucrainei în 1991, cu atât mai mult statele semnatare ale Acordului de la Budapesta din 1994. Domnul președinte Traian Băsescu reiterează sprijinul pentru calmarea situaţiei şi pentru instalarea noilor autorităţi alese în Rada Supremă, considerând că violenţa poate genera frică şi resentimente la adresa populaţiei greu încercată în lupta pentru democraţie şi libertate. România se arată deschisă să răspundă tuturor solicitărilor noului guvern instalat la Kiev care va avea tot sprijinul pentru stabilizarea şi reconstrucţia Ucrainei, pentru rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă în lichidarea actualului vid de putere”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.