Editura Evenimentul si Capital

Băsescu, replică pentru Mitică Dragomir: „Eu n-am avut niciun alt dosar al vreunei alte cauze”

Autor: | | 0 Comentarii | 1722 Vizualizari

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a afirmat luni, la România Tv, că fostul președinte nu l-a amenințat, ci i-a recomandat să-și ia un avocat foarte bun, asta după ce în urmă cu o săptămână a declarat, în fața instanței că Traian Băsescu l-a avertizat că o să se ducă după gratii.

„I-am spus, domnule președinte, Mititelu a înclcat grav statutul. Opinia juristului Federației este asta, iar noi am votat, conform statutelor LPF, FIFA, UEFA și FRF. Da, nea Mitică, dar dumneata ce cauți în dosarul ăsta? Domnule președinte, eu știu?! Nea Mitică, eu îți recomand să-ți iei un avocat bun, care se pricepe la problemele de sport, pentru că te târâie ăsta toata viața prin procese. Asta a fost toată discuția. S-a înțeles greșit după aceea, că m-a amenințat Băsescu șamd. Pe mine Băsescu nu m-a amenințat”, a spus Dumitru Dragomir, la România Tv.

Fostul președinte a intervenit imediat telefonic și l-a întrebat pe fostul președinte LPF de unde știa că era dosarul la el.

„Domnule Dragomir, nu v-am spus de niciun dosar. V-am spus: i-ați un avocat bun, pentru că ne tot întâlneam. (...) Eu ți-am spus pur și simplu amical, oameni buni, de la dezafilirea Universității Craiova va ieși scandal, ceea ce s-a și întâmplat. Domnule Mitică, nu de asta am intervenit, că nu știu regulamentele voastre, dar vreau să lămurim un lucru. Eu n-am avut niciodată niciun dosar legat de dezafilierea Universității Craiova, cum n-am avut niciun alt dosar al vreunei alte cauze.”, a reacționat Băsescu.

Fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu şi fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir au fost condamnaţi pe 13 iunie 2016, de Tribunalul Bucureşti, la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul excluderii clubului de fotbal Universitatea Craiova din campionatul intern.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate