Băsescu, mesaj ACID către unii magistrați: „M-ați acuzat că am afectat independența Justiției. Voi slugilor ce ați făcut?”

Băsescu, mesaj ACID către unii magistrați: „M-ați acuzat că am afectat independența Justiției. Voi slugilor ce ați făcut?”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că unii magistrați au mentalitate de slugi, motiv pentru care, atunci când el încerca să izoleze Justiția de influența politicului.

Practic, în opinia lui Băsescu, acești judecători și procurori au avut grijă să se facă „slugi la SRI”.  „În cei zece ani (de mandat la Cotroceni) am încercat să izolez Justiția de influențele politice și de alte influențe. Unii magistrați, judecători și procurori, au avut, însă, mentalitatea de slugi și și-au căutat stăpâni. 

Dacă i-am protejat de politic, s-au făcut slugi la SRI. A început acum să le cadă tencuiala aroganței cu aceste protocoale, că am aflat că au și CSM și ÎCCJ și IJ protocoale cu SRI, iar când eu îndrăzneam să spun ceva despre Justiție, cu țâfnă, CSM spunea că președintele afectează independența Justiției. 

Dar voi, slugilor, care ați semnat protocoale cu SRI, cum sunteți? Eu am afectat independența Justiției sau slugile care au întocmit aceste protocoale?”, a declarat fostul președinte. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre amenințările lui Coldea

Băsescu a comentat și ultimele declarații ale lui Florian Coldea. 

„Deci, Coldea spune aşa: preşedintele ştia de protocol, dar nu ştia conţinutul. (...) Aţi văzut protocolul bănuiesc, da? Scrie pe el strict secret. Deci este un document care nu se adresează oricui. Un astfel de document dacă ar fi fost transmis Preşedinţiei nu putea să fie transmis decât înregistrat, că e strict secret.

Deci, undeva la cabinetul preşedintelui trebuie să existe acest document de înregistrare. Mai mult decât atât, are regimul de document secret care trebuia procesat într-un anume fel. Adică, preşedintele trebuia să-l citească şi să-l trimită înapoi. Nu există un asemenea mecanism, acest document nu a ajuns niciodată la Preşedinţie”, a declarat Traian Băsescu, joi seara, într-o intervenţie la B1 TV, întrebat despre afirmaţiile fostului adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, potrivit cărora fostul preşedinte al României ar fi ştiut despre protocoalele încheiate de SRI cu alte instituţii.