Băsescu, jurnaliştilor germani: Am fost căpitan, în viaţa mea politică a fost lipsă de diplomaţie

Băsescu, jurnaliştilor germani: Am fost căpitan, în viaţa mea politică a fost lipsă de diplomaţie

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, vineri, jurnaliştilor germani acreditaţi Bundestag, că el este ofiţer de marină şi a fost căpitan pe petroliere mari, ceea ce a făcut ca în activitatea sa politică să existe lipsă de diplomaţie, adăugând: "Poate nu a fost cel mai rău lucru".

Preşedintele Traian Băsescu se află, vineri, în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European. El a participat şi la "conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Parlamentul german". La începutul conferinţei, Băsescu s-a prezentat jurnaliştilor germani, spunând că a fost ministru al Transporturilor în cinci guverne, că a fost ales de două ori primar al Capitalei României şi are şi se află la al doilea mandat de preşedinte al României. "Meseria mea de bază este aceea de ofiţer de marină. Am fost comandant pe petroliere de mare tonaj, ceea ce a făcut ca adesea în viaţa mea politică, în activitatea mea politică să existe lipsă de diplomaţie. Poate nu a fost cel mai rău lucru", a spus Băsescu.