Baronul de Constanța, 5 ani cu executare: „M-au condamnat ca pe Vlad Filat"

Baronul de Constanța, 5 ani cu executare: „M-au condamnat ca pe Vlad Filat"

Lovitură grea pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, în dosarul subfinanţării Centrului Militar Zonal.

 Dacă Tribunalul Constanța îl condamnase la trei ani și jumătate de închisoare, cu executare, Curtea de Apel i-a mărit ieri pedeapsa la cinci ani de închisoare, cu executare. Adus de la Penitenciarul Poarta Albă la Tribunalul Constanţa, unde a avut înfăţişare în alt dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, alături de fostul său consilier Cristian Zgabercea, actual producător general al TVR, Constantinescu a apucat să strige la coborârea din dubă că a fost condamnat în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel: „Vin la instanță pentru că sunt arestat cu duba pentru 17.000 de euro în dosarul Centrului Militar Zonal. Eu și cu Vlad Filat”. Despre decizia definitivă a Curţii de Apel Constanţa, care i-a majorat pedeapsa la 5 ani de închisoare, a zis că nu el trebuie să-şi dea cu părerea „de Sfântul Apostol Pavel şi Petru”, strigând la final:„De 40 de zile sunt arestat abuziv! Mă duc la Spitalul (Penitenciar) Poarta Albă. Nu mă duc la Spitalul Judeţean Constanţa, că dacă ajung acolo îi ia DNA-ul pe doctori". Luni, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 6 ani închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curţii de Conturi.(