Editura Evenimentul si Capital

Barna (USR): O gaşcă de penali conduce România

Autor: | | 1 Comentarii | 602 Vizualizari

Liderul Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat că sentimentul că o gaşcă de penali conduce România în acest moment, în frunte cu liderul PSD, Liviu Dragnea, este unul acut.

Barna a afirmat, într-un interviu la RFI, că Paul Stănescu, vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, respectiv consilierul premierului Viorica Dăncilă - Darius Vâlcov ar trebui să-şi dea demisia din Guvern.


„În acest al treilea guvern, domnul Liviu Dragnea a ţinut să dea cu flit întregii Românii. Practic, a vrut să adune toate persoanele cu probleme penale, cu probleme de integritate şi de credibilitate din guvernele anterioare şi din jurul domniei sale şi să-i aşeze pe toţi într-un guvern pe care să ni-l servească ca un dispreţ suprem la adresa României. Evident că cele două persoane care sunt într-o fază procedurală în cadrul proceselor ar trebui să-şi dea demisia. Domnul Stănescu chiar a promis că va face lucrul acesta dacă va primi un verdict nefavorabil, o să vedem ce se întâmplă. Dar sentimentul că o gaşcă de penali conduce România în acest moment, în frunte cu Liviu Dragnea, este unul acut. Adică, faptul că mai mulţi oameni cu probleme penale sunt menţinuţi în conducerea statului dă un sentiment de legitimă frustrare pentru cetăţenii activi ai societăţii", a precizat preşedintele USR.


Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat joi de ÎCCJ la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Decizia nu este definitivă.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:57 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate