Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a fost reţinut

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a fost reţinut

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au emis noaptea trecută, pe numele lui Adrian Zglobiu, ordonanţă de reţinere pe 24 de ore, fiind depus în carcera IPJ. El va fi prezentat în această seară judecătorilor Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Incidentul a avut loc imediat după ce preşedintele Traian Băsescu a coborât de pe nava şcoală Mircea. În timp ce se îndrepta spre maşină, din mijlocul mulţimii care îl înconjura, a apărut un bărbat care l-a scuipat.

S-a întâmplat în timp ce preşedintele era aplaudat şi o femeie a strigat ”Bine aţi venit domnule preşedinte, vă aşteptăm la Constanţa!”. În acel moment, un bărbat din mijlocul mulţimii, fără a spune ceva, l-a scuipat pe şeful statului, atingând mai multe persoane. 

Primii care s-au sesizat au fost oamenii din mulţime care l-au împins făcându-l  „nenorocit, nesimţit, ordinar”. Imediat, bărbatul a fost doborât la pământ de SPP-işti. Preşedintele s-a şters discret, nu a făcut niciun comentariu şi s-a îndreptat spre o femeie cu handicap locomotor aflată pe un scaun cu rotile, care i-a urat preşedintelui „multă sănătate”. Soţul femeii a fost martor la incident. „L-a scuipat un nemernic, un dezaxat,un dement, l-au luat imediat” a spus, indignat, omul.

Ne puteți urmări și pe Google News