Un bărbat din Timiş a spart un seif şi a tăiat-o la plajă

Un bărbat din Timiş a spart un seif şi a tăiat-o la plajă

Un bărbat din judeţul Timiş, suspectat că a sustras în jur de 90.000 de lei dintr-o rulotă şi apoi a fugit la mare, fiind prins în Constanţa, este cercetat pentru furt calificat.

„Poliţiştii secţiei Deta, cu sprijinul celor de la Poliţia Transporturi Constanţa, au identificat un bărbat de 48 de ani, bănuit că ar fi sustras aproximativ 90 de mii de lei şi bijuterii dintr-o rulotă”, a declarat ieri, pentru Agerpres, Ionuţ Bocancea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Potrivit acestuia, fapta a fost comisă pe data de 6 august. Bunurile au fost sustrase din interiorul unui seif, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cel în cauză urmând a fi prezentat magistraţilor cu propuneri legale. El va fi cercetat aici, pentru că fapta s-a petrecut pe raza judeţului Timiş”, a precizat Ionuţ Bocancea. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Ne puteți urmări și pe Google News