Barack Obama îşi pregăteşte REÎNTOARCEREA pe scena politică în toamnă

Barack Obama îşi pregăteşte REÎNTOARCEREA pe scena politică în toamnă

Barack Obama îşi pregăteşte reîntoarcerea pe scena politIcă. După o foarte lungă perioadă de vacanţă - petrecută în parte în Italia - ex preşedinteşe SUA se pregăteşte de o revenire în forţă în toamna care se apropie, pentru a energiza pe democraţi după înfrângere şi pentru a ajuta partidul la alegerile de la jumătatea perioadei.

Dar, au explicat surse apropiate fostului preşedinte pentru The Hill, va fi o reîntoarcere ''în vârful degetelor'' fiindcă acesta nu intenţionează să recapete rolul de omul-imagine al partidului, ci va prefera să joace un rol din culisele politicii. Oricum ar fi revenirea fostului preşeditne, cu siguranţă va agita apele, deoarece rivalii politici îi cunosc abilităţile  căpătate pe toată perioada celor două mandate la Casa Albă.

În aşteptarea punerii la punct a strategiei pentru toamnă, deja în iulie Obama s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului naţional democratic, Tom Perez şi cu alţi exponenţi democraţi pentru a oferi sfaturile sale despre cum să contrasteze Congresul, agenda politică a lui Donald Trump şi a republicanilor.

Ne puteți urmări și pe Google News