Banca Mondială: Greu de crezut că România va semna un nou acord cu FMI până la alegeri

Banca Mondială: Greu de crezut că România va semna un nou acord cu FMI până la alegeri

Un nou program cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) este puţin probabil să fie încheiat de România, pentru că se apropie alegerile.

Declaraţia a fost făcută de Cătălin Păuna, country economist Banca Mondială, într-o conferinţă pe teme de fiscalitate, informează Agerpres

"Ca şi analist, ca şi economist, cred că este puţin probabil înaintea alegerilor pentru că nu vrei probabil să ai un program cu FMI care durează minim 18 luni şi trebuie să ai continuitate. Mai ales că vine după un program care tocmai s-a încheiat şi care nu a avut niciun review în 2015", a explicat Păuna. 

El a precizat că Banca Mondială estimează pentru acest an o creştere economică de 3,6% în cazul României, pe fondul secetei din vară, însă pentru anul următor instituţia estimează că avansul economiei româneşti va accelera la 3,9%, iar în 2017 la 4,1%. 

Ne puteți urmări și pe Google News