BACȘIȘUL, taxat cu 16% și trecut pe bon

BACȘIȘUL, taxat cu 16% și trecut pe bon

Bacșișul ar trebui inclus pe bonul fiscal, prin modificarea legislației fiscale, și transformat în venit impozabil, la angajat, cu 16%, propune Dan Muresan, Vicepresedinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Propunerea a fost trimisă Ministerului de Finante.

„Venitul astfel încasat prin bonul fiscal ar fi neimpozitabil și fără TVA, fiind taxat minim la angajat, cu 16 la suta (impozit pe salariu). Măsura ar fi și în intersul agenților economici, având în vedere că valoarea încasărilor din casa de marcat ar coincide cu numerarul din casă și cel aflat asupra ospătarilor/prestatorilor”, scrie în comunicatul trimis presei de Dan Mureșan.

Potrivit acestuia, în prezent, dacă la un control al departamentului anti-frauda din ANAF sunt găsiți bani nemarcați la ospătar sau la orice alt angajat care prestează servicii, „unitatea riscă sancțiuni drastice - închiderea pe o perioadă de trei luni. De aceea, propunera de a marca bacșișul protejează și interesele agentului economic, fiind logică și corectă”, a declarat Dan Muresan.

Includerea acestui venit pe nota de plată ar rezolva și problema clientului care nu poate plăti bacșișul cu cardul, cum procedează când achită contravaloarea serviciului, mai scrie vicepreședintele CNIPMMR.

Ne puteți urmări și pe Google News