Editura Evenimentul si Capital

Bacovia-Terminatorul

Autor: | | 0 Comentarii | 311 Vizualizari

Un grup statuar dezvelit zilele acestea la Bacău, în care este reprezentat poetul George Bacovia ținând de mână doi copii futuriști, a șocat o țară întreagă. Statuile, realizate din piese auto uzate, te poartă cu gândul mai degrabă la celebra peliculă hollywoodiană Terminator, decât la mesajele nevrotice ale autorului celebrei poezii „Lacustră”

Noua identitate vizuală a orașului”, cum au numit- o băcăuanii în încercarea de a marca desemnarea orașului lui George Bacovia drept Capitala Tineretului, este, în fapt, o bizarerie alcătuită din șaibe, tije, manivele și biele de camion. Mai mult, s-a dorit ca ansamblul dezvelit zilele trecute sub privirile uluite ale moldovenilor să-l așeze pe delicatul poet simbolist într-o lumină caldă, umană, ținând de mână doi copii. Rezultatul este devastator! Sperietoarea încropită dintr-o tonă de deșeuri auto ține de mână două ciudățenii colorate strident, desprinse parcă din seria filmelor Terminator.



Cum s-a născut ideea

Explicațiile autorului, arhitectul Răzvan Ichim, te lasă cu gura căscată în continuare la extraordinara operă: „Am vrut să dăm valoare unui spațiu public sau să creăm unul de la zero. Nu e un afront față de Constantin Popovici (n.r. - sculptorul care a realizat statuia clasică a lui Bacovia). Am vrut doar să realizăm o antiteză, să-l facem optimist pe Bacovia. Ideea a pornit de la a face o statuie cu materiale cât mai ieftine. Fiecare piesă a fost tratată chimic și șlefuită individual. Pentru asamblare, numai eu am prestat peste 400 de ore de sudură”.

E clar, autorul „Terminatorului” se ia în serios. Ce-ar mai fi de adăugat? Poate n-ar fi rău să știți că inima lui George Bacovia e concepută dintr-o bielă de motor de camion, iar noaptea se aprinde, având o lumină albă.



Eugen Simion: „Monstru din șuruburi și șaibe”

Chestionat în legătură cu noul Bacovia, profesorul Eugen Simion și totodată președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, ne-a declarat: „Pare un robot japonez situat într-un loc nepotrivit. Ameninţător, plin de şuruburi, de roţi şi arcuri, mai poate fi comparat cu un cavaler medieval pornit să lupte cu neantul epocii industriale. Înţeleg dorinţa sculptorului de a valorifica deşeurile lumii postmoderne, dar nu descopăr în monstrul de şuruburi şi şaibe nimic din melancolia şi disperarea simbolistă a lui Bacovia. Băcăuanii, remarc, au gustul fanteziei negre”.

Bacovia lui Popovici, o capodoperă

În contrast cu Bacovia „Terminatorul”, în Bacău există și statuia poetului realizată de Constantin Popovici. Turnată în bronz, cu înălțimea de 3,25 m, aceasta îl reprezintă pe fragilul poet în picioare, cu capul plecat, desculț și zgribulit de frig, surprinzând cu finețe esența stilului bacovian. „N-am văzut încă Terminatorul, cum l-ați botezat, dar pot să vă spun că statuia realizată de Costică Popovici este o capodoperă, din păcate o capodoperă prost înțeleasă de comuniști”, ne-a transmis Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual a Academiei Române.

Trei dintre cele mai controversate statui din țară

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate