Avram Iancu vrea să traverseze înot Canalul Mânecii

Avram Iancu vrea să traverseze înot Canalul Mânecii

Un bibliotecar din Petroşani ai cărui părinţi au ţinut neapărat ca el să poarte numele "crăişorului moţilor" se antrenează intens pentru a deveni primul român care traversează înotând Canalul Mânecii.

Convins că va reuşi           Astăzi Avram Iancu traversează "în lung" lacul Cinciş, unul dintre cele mai mari din judeţul Hunedoara. Urmează lacul Vidra (din judeţul Vâlcea) şi, probabil, lacul Snagov.           Bibliotecarul în vârstă de 38 de ani şi-a anunţat intenţia încă din martie, iar până acum s-a antrenat în apele reci ale lacurilor din Valea Jiului şi din Ţara Haţegului. Provocarea Cincişului este însă şi mai mare, pentru că temperatura apei nu depăşeşte 10 grade, iar lungimea lacului este de 5 kilometri.. Programul să de pregătire presupune, pe lângă trei sesiuni săptămânale de înot în lacuri cu apă rece, alergări zilnice de 4-5 kilometri în Masivul Parâng şi plimbări lungi cu bicicleta.           "Sunt aproape 60 de ţări care au avut înotători care au traversat Canalul, multe ţări fiind sub România din multe puncte de vedere. Ştiu că pot, am condiţie fizică şi capacitatea mentală şi spirituală de a duce la capăt proiectul acesta”, spune Avram Iancu. 

     Pentru România şi pentru copiii părăsiţi           Bărbatul este deja şi sub presiunea termenului până la care trebuie să fie apt pentru marea încercare: prima săptămână din luna august. Până atunci doreşte să fie în stare să traverseze pe lungime lacul Vidra, de cinci ori, fără oprire, astfel  încât să parcurgă o distanţă totală de 40 de kilometri. Avram Iancu îşi doreşte să se pregătească, în iunie, şi în Lacul Snagov. Ultima fază a pregătirii va include sesiuni de înot pe distanţe lungi în Marea Neagră.           Petroşăneanul Avram Iancu este fost campion naţional la karate, în 1995, şi fost practicant de triatlon.           „Am două motive pentru acest demers. Primul ţine de sentimentul de patriotism, pentru că niciun român n-a mai traversat înot Canalul Mânecii. Al doilea motiv este strâns legat de dragostea mea pentru copii. Vreau să dedic acest efort uriaş tuturor copiilor din lume, în special celor părăsiţi de părinţi”, spune bărbatul, care este fericitul tată a trei fetiţe.           Avram Iancu spune că întregul cost al proiectului este de 8.000 de lire sterline. Nu are încă toţi banii strânşi, dar speră ca, până la finele lunii iulie să găsească sponsorii de care are nevoie.

Ne puteți urmări și pe Google News