Avocatul Diavolului. CTP RĂSPUNDE ACUZAȚIEI LUI SEBASTIAN GHIȚĂ.

Avocatul Diavolului. CTP RĂSPUNDE ACUZAȚIEI LUI SEBASTIAN GHIȚĂ.

Avocatul Diavolului. Printr-o postare pe blog, Cristian Tudor Popescu îi dă un răspuns lui Sebastian Ghiță la acuzația că primea lunar 5.000 de euro de la Sorin Ovidiu Vântu prin intermediul unui jurnalist de la Realitatea TV care acum lucrează la România TV. Mesajul pare lipsit de echivoc: "Și, la urma urmei, de ce cu țârâita, de ce nu-mi dădea Vântu banii căpiță, cum spune că i-a dat lui Bogdan Olteanu 1 milion de euro – trebuia să-i scriu biografia romanțată și m-aș fi lăsat pe tânjală?"

AVOCATUL DIAVOLULUI.

(...)

N-am avut niciodată vreo legătură cu S.O. Vântu. Am avut un contract de colaborare, cât se poate de legal și oficial cu postul Realitatea TV, încheiat cu domnii Sergiu Toader și Sorin Enache, pentru emisiunea Cap și Pajură, realizată împreună cu Emil Hurezeanu, din anul 2005, până, cu întreruperi, în mai 2009, când am rupt unilateral acest contract.

S.O. Vântu a intrat în pușcărie prin 2011. Până atunci, a dat salarii de 25-30 mii de euro pe lună unor ofițeri mai mult sau mai puțin acoperiți din trustul său, precum și șpăgi de multe milioane de euro. De ce îl jignește grav la onoare S. Ghiță pe S.O. Vântu cu cele 5 miișoare de euro pe care mi le-ar fi trimis de la răcoare? Ce să fac pentru el de banii ăștia? Să-i tund gazonul din curte câtă vreme e la pârnaie?

Ne puteți urmări și pe Google News

În calitate de cinefil, regăsesc procedeul cărții scobite pe dinăuntru în The Shawshank Redemption, Închisoarea Îngerilor, în care deținutul își sapă tunelul de evadare cu o sculă pitită într-o Biblie. Sau în romanul lui James Grady, Three Days of the Condor, după care s-a făcut filmul cu Robert Redford și Faye Dunaway – acolo, cărțile erau folosite pentru transportul heroinei pe canale diplomatice. M-ar interesa, deci, să dezvăluie S. Ghiță ce cărți erau alea pe care mi le dăruia Vântu, să văd dacă îmi pare rău de mutilarea lor pentru bani.

Și, la urma urmei, de ce cu țârâita, de ce nu-mi dădea Vântu banii căpiță, cum spune că i-a dat lui Bogdan Olteanu 1 milion de euro – trebuia să-i scriu biografia romanțată și m-aș fi lăsat pe tânjală?

(...)

INTEGRAL AICI