Avocaţii lui Puiu Popoviciu susţin că faptele pentru care a fost condamnat la 9 ani de închisoare s-au prescris

Avocaţii lui Puiu Popoviciu susţin că faptele pentru care a fost condamnat la 9 ani de închisoare s-au prescris

Judecătorii de la ÎCCJ vor solicita DNA transmiterea de date cu privire la eventuala prescriere a faptelor în dosarul în care omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat la 9 ani închisoare.

În motivele de apel depuse, avocații lui Puiu Popoviciu din acest dosar au invocat că faptele pentru care aceștia au fost condamnați s-au prescris. În acest context, la termenul de marți al procesului, judecătorii de la ÎCCJ au decis să trimită la DNA o adresă pentru ca procurorii anticorupție să spună care a fost ultimul act material în acest dosar, pe baza căruia să fie calculate termenele de prescripție, potrivit Agerpres.

Răspunsul DNA trebuie transmis instanței până la următorul termen al procesului din 23 mai. Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat în iunie 2016 de Curtea de Apel București la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.

Popoviciu a primit câte 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și dare de mită. În final, instanța a decis ca inculpatul să facă 7 ani de închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani, pe toată durata executării pedepsei fiindu-i suspendate o serie de drepturi.

Ne puteți urmări și pe Google News

În dosar, fostul șef DGIPI Cornel Șerban a fost condamnat la doi ani și 6 luni închisoare cu executare, Ioan Alecu, rectorul USAMV București, la șase ani închisoare, Petru Pitcovici, fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an închisoare.

Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu (5 ani), Andrei Mihai Bejenaru (7 ani), Gabriel Răsvan Toader și Ioan Todiraș (câte un an), în timp ce inculpații Lizeta Minea și Gheorghe Petrulian au primit câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a procesului penal și a dispus disjungerea sub acest aspect. Decizia Curții de Apel București nu era definitivă și a fost atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.

"În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de 1 dolar/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București-Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale", arătau procurorii.