Avionul lui Rogozin, INTERZIS deasupra României - presa din Basarabia

Avionul lui Rogozin, INTERZIS deasupra României - presa din Basarabia

România ar fi interzis aeronavei în care se afla viceprim-ministrul Rusiei, Dimitri Rogozin, să-i survoleze spațiul aerian, scrie presa de la Chișinău.

Astfel, vicepremierul rus nu va mai ajunge în capitala Republicii Moldova.

Avionul în care se afla Rogozin a fost redirecționat către Minsk, după ce a făcut câteva cercuri deasupra Ungariei, potrivit datelor de la Aeroportul Internațional Chișinău, citate de deschide.md.

Vicepremierul rus a scris, pe Facebook, înainte de decolare, despre tentativele autorităților moldovenești de a împiedica vizita sa la Chișinău.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rogozin voia să participe, în Transnistria, la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul `operațiunii de menținere a păcii” pe Nistru.

La Chișinău, Rogozin era așteptat, în fața aeroportului, de un grup de demonstranți care protestează față de prezența sa în Basarabia.