Editura Evenimentul si Capital

UPDATE - Autorul JAFULUI ARMAT de la BANCĂ a fost prins

Autor: | | 0 Comentarii | 957 Vizualizari

Autorul jafului armat petrecut săptămâna trecută la o bancă din Sectorul 4 a fost prins miercuri dimineața de polițiști, în urma unor percheziții.

UPDATE 13:00 - Bărbatul bănuit că este autor al jafului armat de săptămâna trecută, de la o bancă din sectorul 4, este în prezent audiat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.


Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, oamenii legii au făcut trei percheziții în această dimineață, șa mai multe adrese din Sectorul 4 și au pus în aplicare un mandat de aducere. Scopul polițiștilor era depistarea bărbatului care, pe 25 mai, sub amenințarea unei arme, a jefuit o bancă din sectorul 4 de suma de 69.000 lei.

„La percheziția efectuată la o locuință din Sectorul 4 a fost depistat barbatul, în vârstă de 27 de ani, suspect de săvârșirea faptei și a fost găsită suma de bani, în valută, reclamată ca fiind sustrasă de către bancă, reprezentând un procent de aproximativ 70% din prejudiciu”, se mai precizează în comunicat.

„Din cercetările efectuate până în acest moment a reieșit faptul că bărbatul și-a pregătit din timp activitatea infracțională, s-a folosit de un autoturism pentru a-și asigura scăparea și imediat după săvârșirea infracțiunii și-a achiziționat alte obiecte de vestimentație și un alt rucsac”, mai spun oamenii legii.

„Cu privire la arma folosită se fac cercetări în vederea identificării acesteia și stabilirii cu exactitate a tipului ei și a condițiilor legale de deținere. Bărbatul urmează să fie condus la sediul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Capitalei în vederea audierii și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor săvârșirii faptei. La documentarea cauzei și-au adus aportul mare parte din polițiștii Capitalei și întreaga activitate a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.”, se mai afirmă în informarea făcută de Poliția Capitalei.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:21 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!” 23:39 ANUNȚ de ultimă oră făcut de PNL! „Formarea unei noi majorități parlamentare, în jurul celui mai important partid de opoziție...” 21:14 Tudose ŞI-A DAT DEMISIA! Declaraţii incredibile după mazilire: ACUM, RELAŢIA CU DRAGNEA ESTE BUNĂ. Fifor, următorul premier? Update

Articole salvate